Sport

HCT Alexandria a pierdut la Iaşi un joc în care merita să câştige!

Deplasare extrem de dificilă pentru handbaliştii alexăndreni în cadrul etapei a 17-a a sezonului Diviziei A de handbal, pe terenul echipei Politehnica Ştiinţa Iaşi. Echipa pregătită de Liviu Candidatu a mers însă încrezătoare în Dealul Copoului, pe terenul adversarei care în tur s-a impus la un singur gol diferenţă, astfel că jucătorii aveau să facă una din cele mai bune evoluţii ale sezonului. În prima repriză, pe fondul unui joc destul de nesigur al gazdelor, alexăndrenii aveau să profite de spaţiile create şi aveau un avans de patru goluri la pauză. “Am avut o primă repriză bună, am speculat greşelile lor, ne-am apărat bine, iar arbitrii ne-au lăsat să jucăm”, a sintetizat antrenorul Candidatu prima parte a meciului. După pauză, lucrurile au luat o cu totul altă turnură. Accidentarea (gravă) a coordonatorului Roauă, modul în care s-au comportat adversarii, dar mai ales arbitrajul ostil de-a dreptul, au dus la schimbarea situaţiei pe tabelă. “Nu ne-au mai lăsat să jucăm deloc, orice acţiune a noastră se sancţiona cu paşi, absolut aiurea, ei au lovit foarte mult, dar nu au fost sancţionaţi, iar toate astea, în condiţiile în care n-am mai avut un centru de meserie, s-au văzut şi pe tabelă. Totuşi, după modul în care ne-au tratat acolo în repriza a doua, nu cred că puteam câştiga”, a spus antrenorul alexăndrenilor despre repriza secundă.

În final, deşi Handbal Teleorman Alexandria a meritat victoria, după modul în care a evoluat pe parcursul celor 60 de minute, gazdele din Iaşi, cu întreg “concursul” cuplului de arbitri din Suceava, s-au impus la 3 goluri diferenţă. Iar alexăndrenii rămân pe locul 8 în clasament, poziţie pe care o pot păstra până la finalul sezonului.

– Politehnica Ştiinţa Iaşi – Handbal Teleorman Alexandria 24-21 (9-13); pentru HCT Alexandria au jucat: M. Coveianu, A. Sprintu – portari, D. Ghencu (4), C. Zgură, I. Ruşeanu (2), G. Dumitru (5), Ş. Bragadireanu, T. Savu (3), A. Mihăilescu (2), B. Mihăeş (1), A. Roauă, R. Niţu, B. Tudorancea (3), V. Şerban (1).

Celelalte rezultate ale etapei a 17-a în seria A, Divizia A, au fost:

– CSM Focşani – HCM Câmpina 40-16 (18-9);

– LPS Piatra Neamţ – CSM Călăraşi 22-56 (13-30);

– Ştiinţa Mun. II Bacău – CSM Ploieşti 41-28 (21-11);

– HC Universitas Iaşi – HC Vaslui 25-35 (11-16);

– Universitatea Galaţi – HC Buzău 41-21 (16-12);

– Universitatea Târgovişte – stă.

Clasament

1. HC Vaslui                  16         15         0          1          669-374 45

2. CSM Călăraşi                        16         15         0          1          659-373 45

3. Ştiinţa Mun. Bacău     15         12         0          3          573-375 36

4. Universitatea Galaţi     15         11         0          4          456-365 33

5. CSM Ploieşti             15         9          0          6          479-432 27

6. Politehnica Iaşi*         15         9          0          6          445-437 26

7. CSM Focşani             15         7          0          8          417-389 21

8. HCT Alexandria          15         5          1          9          425-404 16

9. HC Universitas Iaşi     16         5          1          10         436-455 16

10. HC Buzău                16         5          0          11         421-509 15

11. LPS Piatra Neamţ     15         4          0          11         366-551 12

12. Univ. Târgovişte        14         1          0          13         289-580 3

13. HCM Câmpina          15         0          0          15         257-648 0

– echipă penalizată cu 1 punct

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.