Sâmbăta trecută s-a jucat unul din cele mai spectaculoase jocuri ale sezonului pentru echipa Atletico Alexandria în acest sezon al Diviziei A, seria A de handbal. A fost jocul cu CSM Bucureşti II, o partidă cu o desfăşurare deosebit de spectaculoasă, cu schimbări de rezultat care au ţinut suspansul până la finalul jocului, iar în cele din urmă s-a ajuns la o victorie dramatică a gazdelor, la 2 goluri diferenţă!
În jocul de sâmbătă, echipa antrenată de Liviu Candidatu a obţinut poate cea mai importantă victorie a acestui sezon, implicit a reuşit menţinerea în zona de mijloc a clasamentului, cu şanse chiar de a urca în prima parte a ierarhiei.
Rezultatele complete ale etapei a 9-a în seria A, Divizia A de handbal masculin:
– CSU Danubius Galaţi – CSM Ploieşti – nu s-a jucat;
– Atletico Alexandria – CSM Bucureşti II 28-26 (12-13);
– HC Farul Constanţa – CSU Târgovişte 37-16 (23-8);
– HC Buzău – CSM Botoşani 41-23 (14-12)
– Dobrogea Sud Contanţa II – Politehnica Iaşi – pe 22.11, ora 13.00;
– Ştiinţa Municipal Bacău, LPS Piatra neamţ – au stat.