Sport

Handbal, Divizia A – Sâmbătă se dispută ultima etapă a sezonului

În condiţiile în care Handbal Teleorman Alexandria este în vacanţă de două săptămâni de zile, în acest week-end este programată ultima etapă a sezonului în Divizia A de handbal. Alexăndrenii, care urmau să joace în runda a 30-a contra echipei CSU II Suceava, au luat vacanţă dinainte de runda a 29-a, în care au stat (prin retragerea echipei din Bacău), iar acum vor sta, deoarece au primit o adresă din partea clubului moldovean, care şi-a anunţat intenţia de a “absenta” motivat la ultimul joc. Deşi aceste jocuri nedisputate vion să dea peste cap calendarul competiţional şi ciclul de pregătire al echipelor, pentru alexăndreni sunt importante punctele obţinute, care le asigura realizarea obiectivului propus în acest sezon. Totuşi, “amatorismul” competiţiei, care nu pare să constrângă în nici un fel echipele, este principala problemă în handbalul la eşaloane inferioare, deoarece doar sancţionarea cu puncte penalizare nu pare să le deranjeze pe echipe, atunci când sunt sancţionate de federaţie. După etapa din acest week-end, competiţiile handbalistice se vor întrerupe, următorul sezon debutând în luna septembrie.

Programul jocurilor etapei a 30-a (ultima) în seria A, Divizia A este următorul:

– HC Teleorman Alexandria – CSU II Suceava – nu se dispută (10-0);

– HC Argeş Piteşti – Ştiinţa Mun. II Bacău nu se dispută (10-0);

– CSM Cimentul Bicaz – Alpinism Turism Vicov Bucovina;

– Politehnica Iaşi – CSM Focşani;

– CSM Ploieşti – LPS Piatra Neamţ;

– CSM II Bucureşti, CSU Danubius Galaţi – stau.

B.Pană

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.