Sport

Handbal, Divizia A – Înfrângere la primul joc pentru alexăndreni

Debutul de campionat în Divizia A de handbal masculin era aşteptat cu încredere de către sportivii de la Handbal Teleorman Alexandria. Deşi aveau ca adversar o echipă cu pretenţii la promovare, CSM Călăraşi, alexăndrenii pregătiţi de Toma Constantin erau decişi să lase o impresie cât mai bună publicului şi adversarului. În faţa a peste 300 de spectatori prezenţi sâmbătă, la joc, HC Teleorman Alexandria a surprins pe toată lumea în prima repriză a jocului. Cu o circulaţie a mingii foarte bună, cu o finalizare care a mers aproape perfect şi cu o apărare care şi-a făcut treaba, sportivii din Alexandria au reuşit să domine destul de autoritar repriza; însă, după 12-8 în minutul 21 şi o superioritate numerică irosită, ei s-au văzut egalaţi la 13 înainte de pauză.

În partea secundă, lucrurile s-au schimbat radical, iar cei din Călăraşi au pus stăpânire pe joc. Alexăndrenii au lăsat impresia că nu-şi mai revin din amorţeală, astfel că, după un scor foarte strâns în prima parte, la final s-a înregistrat un sever (şi nedorit) 23-31 pe tabelă. u sunt multe de spus despre acest joc – nici antrenorul Toma Constantin n-a vrut să comenteze, “la cald”, evoluţia echipei sale, însă este clară că alexăndrenii n-au mai fost la aceeaşi parametri în repriza secundă, chiar dacă oaspeţii au lăsat impresia căî s-au remontat.

– Handbal Teleorman Alexandria – CSM Călăraşi 23-31 (13-13). La gazde, antrenorul Toma Constantin a mizat pe următorii jucători: M. Tănăsescu, D. Rotaru – portari; N. Popescu (5 goluri), A. Andrianu, D. Sahin (1), G. Dumitrache, G. Nedelcu, A. Voicu (4), V. Şerban (3), R. Niţu, A. Iosif, C. Munteanu (2), B. Tudorancea (8), A. Vasile.

Celelalte rezultate ale primei etape din Divizia A, seria A de handbal masculin au fost:

– Dinamo II Bucureşti – Interhandbal Bucureşti 21-34;

– Politehnica Iaşi – HC Vasui 28-35;

– Universitatea Târgovişte – HC Buzău 22-27;

– Universitatea Galaţi – LPS Piatra Neamţ 34-20;

– CSM Bacău – CSM Focşani 31-18;

– Steaua Bucureşti – Bucovina II Suceava 38-28.

Urmtoarea etapă a sezonului este programată miercuri, 26 septembrie a.c., când HC Teleorman Alexandria joacă la Vaslui.

(Bogdan Pană)
[nggallery id=2]

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.