Sport

Handbal, Divizia A, etapa 22 – Alexăndrenii în faţa unui test dificil

handbalDupă o serie de jocuri în care evoluţiile echipei din Alexandria au oscilat, sâmbătă echipa pregătită de Toma Constantin vrea să arate că este pe drumul bun. Deşi va avea adversară una din fostele pretendente la promovare, CSM Bacău, echipa alexăndreană vrea să lase o impresie cât mai bună, care să confirme faptul că pretenţiile din acest sezon sunt justificate. În ce priveşte clasamentul, alexăndrenii, aflaţi pe locul 10 (15 puncte acumulate), au în faţă una din echipele fruntaşe, CSM Bacău (locul 5, 31 de puncte), au şanse minime pentru o clasare pe locul 7, aşa cum îşi propuseseră iniţial,  însă “vrem să încercăm să lăsăm o impresie cât mai bună”, după cum a spus antrenorul Toma Constantin.

Iată programul complet al jocurilor etapei a 2-a în seria A, Divizia A de handbal masculin, de sâmbătă, 13 aprilie a.c.:

– ACS Iinterhandbal Bucureşti -Universitatea Galaţi (ora 13.00, arbitri: Petre/Mihai – BV);

– Handbal Teleorman Alexandria – CSM Bacău (ora 11.00, arbitri: Costin/Vicea -B);

– Politehnica Iaşi – Steaua Bucureşti (ora 13.00, arbitri Băducu/Voicu – BZ);

– Universitatea Târgovişte – Univ. Bucovina II Suceava (ora 12.00, arbitri Enache/Manea – BV);

– Dinamo II Bucureşti – CSM Focşani (ora 15.00, arbitri Ivanciu/Nedelcu – PH);

– HC Buzău – LPS Piatra Neamş (pe 12.04, ora 10.30, arbitri Doană/Gociu – B);

– HC Vaslui – CSM Călăraşi (pe 14.04, ora 12., arbitri Nedelea/Mârza – CJ).

B. Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.