Politic

Guvernul a aprobat prelungirea contractelor PNDL cu până la doi ani/ Deputatul PNL Costel Barbu: „Continuăm dezvoltarea județului Teleorman”

Durata contractelor de finanțare pentru obiectivele de investiții incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală etapa I 2015-2022 a fost prelungită cu o perioadă de doi ani, respectiv până în 2022, iar autoritățile locale sunt sfătuite ca, în termen de 30 de zile, să solicite suplimentarea sumelor alocate de la bugetul de stat necesare finalizării proiectelor de investiții. Apelul către unitățile administrativ-teritoriale este făcut de către deputatul PNL de Teleorman Costel Barbu, liderul liberal făcând și o trecere în revistă a principalelor proiecte din județ care se încadrează în prevederile modificării făcute de Guvern, prin ordonanță de urgență, la finalul anului trecut.

„Începem anul cu foarte multe planuri și proiecte care răspund nevoilor teleormănenilor de a avea acces la utilități, extindem rețele de canalizare și apă, reabilităm și modernizăm drumuri de interes local, poduri și podețe.

Continuăm dezvoltarea județului Teleorman și am prelungit cu o perioadă de doi ani, până în 2022, durata contractelor de finanțare pentru obiectivele de investiții incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală etapa I 2015-2022, principala sursă de finanţare pentru infrastructura locală, pentru că avem multe obiective care au nevoie de investiții.

Fac un apel foarte serios, către unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman, care au la dispoziție 30 de zile, să solicite suplimentarea sumelor alocate de la bugetul de stat necesare finalizării proiectelor de investiții, care vor aduce beneficii comunităților pe care le reprezintă.

Primele dintre aceste obiective sunt:

  • Consolidare maluri pârâul Tecuci și reabilitare poduri și podețe, comuna Didești
  • Canalizare şi staţie de epurare în localităţile Frăsinet şi Clăniţa, comuna Frăsinet
  • Pod peste pârâul Urlui în satul Furculeşti comuna Furculești
  • Alimentare cu apă, comuna Gălăteni
  • Modernizare a drumului județean DJ 504, limită județ Giurgiu-Cernetu, km 30+000-42+060, L=12,060 km, județul Teleorman
  • Alimentare cu apă a comunei Olteni, în satele Olteni și Perii Broșteni
  • Modernizare sursă şi gospodărie de apă în comuna Piatra, sat Piatra
  • Modernizare şi extindere reţea de alimentare cu apă, comuna Poeni în satele Cătunu și Poeni
  • Modernizare drumuri de interes local şi vicinal comuna Săceni
  • Modernizare drumuri de interes local în comuna Seaca”, este mesajul transmis de deputatul PNL Costel Barbu.

Guvernul a aprobat, în ultima ședință din anul 2020, prin ordonanță de urgență, prelungirea contractelor Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) I cu până la doi ani, întrucât există obiective de investiţii care nu sunt finalizate şi nu este făcută recepţia lucrărilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.