Grav accident rutier între Putineiu și Băduleasa/ O persoană a murit, alta a fost grav rănită

Un bărbat și-a pierdut viața și un altul a fost grav rănit, în urma unui accident rutier produs, miercuri, pe DN65A, între localitățile Putineiu și Băduleasa, transmite ISU Teleorman.

Potrivit sursei citate, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar una dintre victime, rămasă încarcerată, a avut nevoie de intervenția salvatorilor pentru a fi scoasă dintre fiarele contorsionate ale mașinii.

“La fața locului au fost găsite două victime, bărbați de peste 60 de ani, șoferul încarcerat, conștient, cu multiple traumatisme, iar cel de al doilea, pasagerul din dreapta, în stop cardiorespirator”, a transmis ISU Teleorman.

Echipajul medical al Serviciului de Ambulanță și paramedicii SMURD au efectuat manevre de resuscitare persoanei în stop cardiorespirator, însă fără niciun rezultat, fiind declarat decesul.

Cealaltă persoană a fost scoasă de pompieri cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, întrucât rămăsese cu membrele inferioare prinse sub bordul mașinii. După ce a fost scos, al doilea bărbat a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambualnță, stabilizat și transportata la Spitalul Județean din Alexandria.

Oamenii legii au preluat cazul, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Leave a Comment

*

code