Eveniment

Gândurile lui Dan Puric despre popor şi populaţie

Ioan DUMITRESCU

Venit în Alexandria pentru lansarea cărţii “Sufletul românesc”, carte pe care nu a avut-o la el, actorul Dan Puric a sosit la invitaţia Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, a stareţului mânăstiri din Ţigăneşti, unde actorul nu avut timp să ajungă, dar a ţinut un spectacol în sala polivalentă din municipiul reşedinţă de judeţ, unde, în ciuda unui spaţiu nonconformist susţinerii unui spectacol de teatru, de fapt a unui recital al actorului, Dan Puric s-a mişcat cu dezinvoltură în faţa publicului din tribune, după ce a stat la masă alături de episcopul Galaction Stângă şi stareţul de la Ţigăneşti.

Înainte de spectacol, Dan Puric a vorbit cu stareţul pe care l-a întrebat ce mai face câinele Molda din curtea mânăstirii, precum şi dacă s-au terminat lucrările la mânăstire, şi şi-a făcut un pic de răgaz să spună câteva cuvinte în exclusivitate pentru Gazeta de Teleorman.

Astfel, Dan Puric a recunoscut că pe 18 decembrie anul trecut a lansat cartea Suflet românesc, după care a plecat într-un periplu prin ţară pentru promovarea acesteia şi a spectacolului cu acelaşi nume. Dan Puric spune că a ales Alexandria pentru prezentarea spectacolului şi a cărţii Sufletul românesc, fiindcă cu trei-patru ani în urmă a mai fost în Teleorman şi „a simţit un fel de vibraţii, ale unei Românii care parcă nu ascultă de comenzile exterioare, parcă a mai rămas o palmă de pământ cinstit”. Dacă este sau nu Sufletul românesc o tendinţă reală de vitalizare a spiritului românesc, Dan Puric a declarat: „Profesorul meu, Dem Rădulescu, Bibanul, spunea aşa: Dragă, pe dobitoc trebuie să-l umfli, altfel eşuezi”. Dan Puric a mai spus: „Din nefericire, România este împărţită în două: al structurii care face legile, şi al celei care o îndură. Cei care ne conduc sunt impotennţi în a face experienţe, în schimb cei care o îndură au toate datele, să le vadă conducătorilor incompetenţe, laşitatea”.

Dan Puric spune că se fereşte ca dracul de tămâie de politică, şi că în anii postdecembrişti a votat o singură dată cu Ion Raţiu, şi apoi şi cu Emil Constantinescu, cu cel din urmă fiind împins din spate de cineva să voteze. Acum spune că regretă, „mai bine beam o bere”.

De altfel, Puric are şi idei deja ştiute despre „bietul popor care speră că tătucul îl va ajuta, adică aşteaptă şi astăzi soluţii de la conducător”. Şi actorul Puric dă un exemplu în accepţia sa relevant: „Domnule, era un ţigan care trăgea să moară la Turtucaia (nr: localitate peste Dunăre de Olteniţa); era împuşcat mortal şi trăgea să moară, şi înainte de a-şi da obstescul sfârşit a zis: Să dea Dumnezeu să se împace prinţii, ca să o ducem şi noi bine. Când faci parte din poporul român nu-ţi mai pui speranţa în întregime pe clasa politică. În mod normal, într-o societate normală, lumea are încredere. Acum se pune problema să votăm şi noi un om capabil, indiferent cine ajunge la cârma ţării, el va fi condus de o securitate care vine din vechime şi care supravieţuieşte şi azi. În serviciul de la SRI pot să intre şi oameni tineri, oameni capabili, sau sunt încă oameni din vechea gardă, care te descurajează, şi pe ei se mizează. Dar sunt oameni care distrug această ţară, şi atunci ei fac păstrăvării electorale; poporul nu mai merge de mult la vot să voteze pentru partidele care sunt în metastază, sunt partidele care sunt PSD, PNL, PDL care au intrat în metastaze; sunt mici tumorete. Gunoaiele care ne-au condus şi care ne conduc ne-au dus pe pământ. Am aterizat. Românul a votat să fie slugă. Nu vreau să-l acuz pe cel care a votat, că a votat cum a votat; eu mi-am dat seama cine este poporul şi cine este populaţia în 1989 când se trăgea în oameni din ordine internaţionale. A doua zi după revoluţie poulaţia s-a dus să cumpere pâine şi portocale, în timp ce poporul era la morgă; erau tinerii ăia pe care i-au chemat lichelele acelea spunându-le: veniţi şi apăraţi televiziunea. Pensionarii, care erau poporul, stăteau prin apartamente; populaţia era un fel de insulă”.

Întorcându-se la cartea sa, Dan Puric spune că atunci când stă de vorbă cu sufletul omului, stă de vorbă cu nemurirea lui. „Noi provenim din daci; dacii erau aristocraţi domnule, nu erau romani. Ăia erau numai gunoaie, pregătiţi oricând să moară. Dacii aveau o pregustare a nemuririi, erau speciali. Dacii credeau în nemurire”.

Întrebat de ce totuşi a scris cartea Sufletul românesc, Dan Puric susţine că a scris-o dintr-o „disperare interioară, sau poate un fel de tristeţe, şi-n acelaşi timp şi o nevoie de forţă”.

De altfel, actorul Dan Puric a interpretat perfect rolul scriitorului de carte scrisă dintr-o disperare interioară şi dintr-o tristeţe, decelând ideea de popor, de populaţie, naţie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.