Politic

Fuziunea de duminică…

Din nou, duminica trecută reprezentanţii PNL și PDL din Teleorman s-au reunit pentru a discuta despre fuziunea celor două partide, așa cum s-a hotărât de la Centru. Se pare că e ceva cam de felul, ai treabă, n-ai treabă, duminică mergem la fuziune, ne întâlnim şi vorbim.. Pentru că, de fapt, cam așa s-a desfăşurat întâlnirea de acum două zile. Au fost doar câțiva reprezentanți din ambele partide fără vârfuri, respectiv fără Marin Almăjanu – președintele PNL Teleorman și Teodor Nițulescu – președintele PDL Teleorman. Se spune că, și în lipsa celor doi, delegații desemnațiîn acest scop la întâlnirea trecută s-au reunit pentru a continua așa-zisele negocieri privind pașii de urmat pentru continuarea procesului de fuziune între cele două formaţiuni, discutându-se mai mult informal despre strategiile din teritoriu, despre întâlnirile cu organizațiile reunite municipale, orăşeneşti și comunale pentru a rezolva, punctual, toate chestiunileprocesului de fuziune, începând de la numirea în interimat a preşedinţilor de organizaţii şi a celorlalte structuri de conducere. Chiar dacă la nivel naţional sunt unele neînțelegeri, la nivel local se pare că negocierile n-au intrat în impas, ba mai mult, se spune că pedeliștii sunt chiar nerăbdători să intre într-o asemenea structură nouă pentru a putea avea un cuvânt de spus ca și opoziție, în principal în consiliile locale, în scopul formării altor majorități decât cele de până acum. Ei cred că, fiind în același partid, pot avea un număr suficient de voturi cu care să schimbe mai mulți viceprimari în consiliile locale din câteva comune din județ, unde chiar au majoritatea. Din păcate însă, ca și duminica trecută, presa nu a avut acces la ce s-a discutat mai concret și nici nu s-a bucurat de un comunicat de presă dat în acest sens de cele două echipe de negociatori. Întâmplător, într-o discuție cu mai proaspătul vicepreședinte al PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, care a devenit, spre surprinderea multor liberal mai vechi, persoana cea mai vocală, am aflat, mai mult în glumă, câteva din datele întâlnirii de duminică. Se pare că nu se discută încă la modul cel mai serios și nici de cine trebuie… (Gh.P.)

One Comment

  1. NU,,,,,,COMASARII !,,,,,DA ! COLABORARII ! cu o singura
    conditie f,importanta:
    AFARA DIN TOATE PARTIDELE DE DREAPTA A MILIARDARILOR POLITICI !
    AFARA CU COMUNISTII SI CAMELEONII POLITICI,AFARA CU CARIERISTII POLITICI SI CIOLANARII POLITICI !AFARA CU NESIMTIREA POLITICA !,,,
    si asa se v-a castiga VOTUL electoratului,,,,,,ati intels si voi
    DEMOCRATILOR si voi LIBERALILOR ?,,,,,,daca NU ! se iveste la
    orizont O STRUTO-CAMILA POLITICA in care se AMESTECA doua DOCTRINE,una LIBERALA de 140 de ani,cinste lor,si alta DEMOCRATA
    ce isi are radacinile in CARNAGIUL celor peste 1000 de MORTI in
    DECEMBRIE 1989,””DUMNEZEU SA II IERTE””,doctrine ce nu s pot
    AMESTECA,,,,,,precum ULEIUL si APA,,,,,ati inteles voi LIBERALILOR si voi DEMOCRATILOR ?,,,,,PLUS CA ESTE SI O PIERDERE DE VREME F,PRETIOASA,,,,,bate la usa alegeril pentru PRESDINTE la
    care se inscriu cred ,eu ,peste 10 candidati,,,,

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.