Furnizarea gazelor naturale este sistată în municipiul Alexandria pȃnă ȋn jurul orei 19.00

În urma unei avarii produse la rețeaua de distribuție, astăzi, 12 aprilie 2019, furnizarea gazelor naturale este sistată în zona cuprinsă ȋntre străzile Ion Creangă, Dunării şi Negru Vodă. Măsura afectează aproximativ 500 de consumatori. Alimentarea cu gaze naturale se va relua vineri, 12 aprilie 2019, în jurul orei 19.00.

Avaria a fost produsă la o conductă de gaze ȋn timpul lucrărilor de montare a unor cabluri electrice. Echipele de intervenție WIROM au luat măsurile de siguranță necesare, izolând perimetrul și sistând alimentarea cu gaze naturale în zonă până la remedierea situației.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, WIROM roagă clienţii să verifice că toate aparatele care utilizeză gaze naturale sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe.

După reluarea distribuției, în cazul în care consumatorii simt miros specific de gaze, sunt rugați să anunţe imediat dispeceratul de urgență WIROM la numărul de telefon: 0800 800 999 (număr gratuit, apelabil din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă).

Leave a Comment

*

code