Politic

Frustrările primarului Tăbărana de la Moşteni

smecherVioleta Mocanu

În general, oamenii politici au impresia că presa poate fi folosită ca mijloc de manipulare, iar ziariştii trebuie să le stea la dispoziţie oricând şi oricât. Într-o ţară în care există televiziuni de casă ale unor partide politice, în care deputaţii au trusturi media şi în care ziariştii se declară public de partea unui om politic sau a altuia, ideea de informare într-o maniera obiectivă este pe cale de dispariţie. Mergând pe ideea că ce spune politicianul nu poate fi pus la îndoială, Vică Tăbărană, primarul comunei Moşteni, a avut impresia că, dacă şi-a făcut apariţia la o conferinţă de presă ţinută de PNL, partidul care îl susţine, toate canalele media vor avea pe prima pagină doleanţele sale. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, edilul liberal, contactat telefonic pentru a i se cere un punct de vedere referitor la alt subiect, a refuzat să-ţi spună opinia, convins fiind că “nu interesează pe nimeni” problemele sale. Nu puţine la număr, e adevărat, problemele expuse de către edil, în cadrul conferinţei, ţineau de campania electorală pentru prezidenţialele care tocmai s-au încheiat şi despre care s-a tot scris în ultima perioadă.

Referitor la problemele expuse de primarul Tăbărana în conferinţa de presă, implicit “închiderea dispensarului uman” şi numirea directorului Şcolii generale din localitatea Moşteni, au fost cerute puncte de vedere oficiale.

Astfel, de la Mioara Comana, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman, am aflat că suspendarea temporară a activităţii cabinetului medical individual din comuna Moşteni s-a facut în urma unor nereguli constatate de către inspectorii DSP Teleorman: gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor medicale periculoase, depistarea unor biocide cu termen de valabilitate expirat, inexistenţa unui grup sanitar, lipsa sursei de căldura în sala de aşteptare, pavimentul necorespunzător. De asemenea, unitatea medicală poate fi oricând redeschisă, la cerere, cu condiţia ca neregulile constatate să fie remediate, însă, până acum, a fost îndeplinit un singur punct al planului de conformare: acoperirea pavimentului. Mai mult, cazul cabinetului din Moşteni nu este singular, verificările au fost făcute în tot judeţul, începând cu data de 25 septembrie, la cabinetele medicale şi instituţiile de învăţământ din judeţ, măsura de suspendare a activităţii fiind luată în cazul mai multor cabinete medicale şi instituţii de învăţământ la Botoroaga, Târnava, Valea Cireşului şi Furculeşti.

Referitor la situaţia conducerii Şcolii generale din Moşteni, de la inspectorul şcolar general Valeria Gherghe am aflat că, legal, poate face orice numire pentru funcţia de director înainte de începerea anului şcolar, pentru un mandat de un an. De asemenea, am aflat că în funcţia de conducere a Şcolii generale din Moşteni se află o directoare demisionară, urmând ca, în 45 de zile de când a luat act de demisie, inspectorul general să facă o altă numire.

Care este esenţialul de care ar trebui să ţină cont domnul primar Tăbărană? Că presa informează opinia publică obiectiv şi impartial. Şi că, pentru a reda în presă acuzaţiile unor oameni politici, este nevoie de dovezi palpabile şi nu de declaraţii post-electorale. Că autorităţile decid ce este legal şi ce nu, şi nu ziariştii. Şi că o asemenea atitudine de “îmi iau jucăriile şi plec” nu rezolvă nimic.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.