Sport

Fotbalul feminin, în vizorul AJF Teleorman

prodan 2Deşi se spune că fotbalul este un “sport pentru băieţi”, apelându-se la originea masculină a acestuia, în ultimul timp fotbalul feminin prinde tot mai mult contur. Recent, FRF a demarat un proiect de anvergură la nivel naţional, pentru popularizarea şi dezvoltarea fotbalului feminin în România, proiectul având susţinerea de la  nivel UEFA. Astfel, s-a stabilit, într-o primă fază, promovarea cât mai amplă a acestui sport, la nivelul a zece judeţe din ţară, iar această campanie va  avea drept finalitate evaluarea potenţialului regional al sportivelor şi constituirea unei selecţionate la nivel de AJF.

Astfel, între cele zece judeţe-pilot, unde a fost implementat proiectul de dezvoltare şi popularizare a fotbalului feminin se numără şi judeţul Teleorman, iar acest lucru a venit ca urmare a uinteresului pe care AJF Teleorman l-a arătat în anii trecuţi în sprijinirea acţiunilor FRF, dar şi a prezenţi la nivelul judeţului a unei echipe de fotbal feminin (Universitatea). În acest sens, în ultima perioadă preşedintele AJF, StanProdan, a derulat o serie de acţiuni de promovare a fotbalului feminin la nivel judeţean, îndeosebi la nivelul şcolilor generale, dar şi în liceele din judeţ. Astfel, cu sprijinul ISJ Teleorman, în mod deosebit al inspectorului de specialitate Ştefan Cioacă, AJF Teleorman a reuşit să mobilizeze cadrele didactice care au disciplină educaţie fizică şi să prezinte atât ideea care a stat la baza demarării acestui proiect de dezvoltare a fotbalului feminin, cât şi beneficiile sale. Au avut loc discuţii, în cadrul cercurilor pedagogice de specialitate la nivel de şcoli generale în Roşiorii de Vede, Vităneşti, Seaca şi Poeni, precum şi la nivel de licee, în Alexandria.

“Scopul nostru este extindem fotbalul feminin, sperăm să atragem cât mai multe fete care să joace fotbal, care să vină către mişcare. Acţiunea de promovare este la început, însă am văzut că există mult interes şi disponibilitate în acest sens, astfel că sperăm să organizăm cât mai multe competiţii în perioada următoare”, a declarat preşedintele AJF Teleorman Stan Prodan.

În ce priveşte organizarea activităţii la nivel de AJF, recent a fost stabilită componenţa comisiei lucrative care are obiect de organizarea şi desfăşurarea fotbalului feminin, care următoarea componenţă:

Zona Alexandria – responsabili Adrian Ciocă, Cristina Babadac, Cătălina Nan;

Zona Roşiorii de Vede – responsabili Florea Râcu, Petre Rusu, Nicolae Răceală;

Zona Turnu Măgurele – Dan Niţu, Mădălin Barbu, Răzvan Domnişoru;

Zona Videle – responsabili Iulian Burcea Iulian, Viorel Nicolescu, Alexandru Băjan;

Zona Zimnicea – responsabili Cornel Sandu, Bogdan Croitoru, Florin Răducanu.

Bogdan Pană

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.