Sport

Fotbaliştii de altădată n-au fost uitaţi – Iulică Dragnea şi Dumitru Cristea au fost evidenţiaţi

Iulian DragneaLa fiecare festivitate de premiere de final de sezon, AJF Teleorman şi-a făcut un obicei din a acorda câte două premii, simbolice, pentru întreaga activitate desfăşurată, a doi oameni din fotbalul judeţean. În acest an, evidenţiaţii s-au numit Iulică Dragnea (din Roşiorii de Vede) şi Dumitru Cristea (din Turnu Măgurele), care au primit câte un trofeu şi un premiu din partea AJF Teleorman. Fost fotbalist la echipa de Divizia C din Turnu Măgurele, Dumitru Cristea s-a arătat emoţionat şi surprins de acordarea premiului respectiv, iar gestul făcut de conducerea AJF, prin preşedintele Stan Prodan, a venit să îi răscolească amintiri plăcute.

De asemenea, fostul fotbalist şi actual antrenor Iulică Dragnea a fost, de asemenea, răsplătit de AJF Teleorman pentru întreaga sa activitate. Şi acesta s-a arătat bucuros, dar şi emoţionat pentru distincţia primită, însă a ţinut să ureze tinerilor antrenori să îi calce pe urme şi să aibă cel puţin atâtea satisfacţii câte a avut el pe bancă. De altfel, omul de fotbal Iulică Dragnea a avut prilejul să activeze şi ca fotbalist, şi ca antrenor, până la nivel de Divizia B, însă a putut pregăti zeci de generaţii de fotbalişti care au ajuns până pe la cel mai înalt nivel în carieră.

În ce priveşte pe antrenorul Iulică Dragnea, acesta s-a evidenţiat în cariera sa de antrenor pentru precocitatea cu care s-a impus în această meserie. “În sezonul 1982-1983 eram cel mai tânăr antrenor din Divizia B! Pe vremea aceea, când erau nume importante ale fotbalului românesc la acest nivel, reuşeam să fiu alături de acei oameni, iar de acest lucru mă simt mândru. Pentru mine, fotbalul a însemnat enorm, şi încă mai vreau să rămân în acest fenomen”, a spus Iulică Dragnea, un antrenor care s-a făcut cunoscut pe plan naţional prin rezultatele sale şi sportivii pe care i-a format, pregătit şi promovat.

Bogdan Pană

2 Comments

  1. Farimita

    Fane se scrie Diploma,iar de Voicila are grija Dragusin sa-l premieze, mai ales pentru pupimcurism!

  2. Pe Voicila de ce nu l-au premiat
    cu DIPLONA de NEPUTINTA !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.