Sport

Fotbal-tenis. Record de medalii pentru sportivii de la Viitorul 003 la Mondiale!

În perioada 14-19 noiembrie a.c., lotul naţional de fotbal-tenis al României, condus de preşedintele federaţiei române de resort, Frederico Tavares Tchabass, şi de antrenorul principal al lotului naţional, Ionuţ Dina, a participat la ediţia 2016 a Campionatului mondial de fotbal-tenis, din Cipru. A fost una din cele mai bune participări pentru sportul românesc la o competiţie internaţională, deoarece  la această ediţie a Mondialelor, lotul naţional al României a adunat în total 13 medalii de aur din tot atâtea posibile! Performanţa respectivă a fost reuşită şi cu trei sportivi de la clubul Viitorul 003 Alexandria prezenţi la competiţie, alături de antrenorul echipei, Ionuţ Dina (care a fost sprijinit în pregătirea sportivilor alexăndreni de Florinel Mircea, un pasionat de fotbal-tenis din Alexandria); este vorba de Florina Chiar (cea mai experimentată sportivă a lotului) – care a reuşit cinci medalii de aur, de Paula Paraschiv – cu patru medalii de aur, şi Răzvan Molea – cu trei medalii de aur!

Rezultatele reuşite de lotul naţional al României la această ediţie a Campionatului Mondial de fotbal-tenis din Cipru au surprins pe toată lumea, iar preşedintele federaţiei naţionale, Frederico Tavares, a punctat următoarele: “Am depăşit cu mult obiectivul propus la plecarea din ţară, acela de 9 medalii de aur. Este flatant să facem legea de o asemenea manieră la nivel mondial în fotbal tenis!”

Cu impresii despre această competiţie şi performanţele reuşite de sportivii alexăndreni vom reveni. B.Pană

2 Comments

  1. Domnul Pana scrie articole foarte detaliate despre cum a fost impins si scuipat un arbitru din divizia ‘Z’, dar se pare ca nu prea poate relata cum cei din Teleorman iau medalii in campionate nationale, europene sau mondiale!

  2. Domnule Pana, puteti sa aduceti cateva date lamuritoare? Care sunt criteriile de calificare la acest mondial? EXISTA? Si cum putem afla numarul tarilor participante? Am luat 13 medalii de aur la ce? din ce? cu cine?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.