Sport

Fotbal juvenil “Vrem să consolidăm parteneriatul CSS-FCM şi să atragem cât mai mulţi tineri către fotbal”

css-2css-3

css-4 css-1

Clubul Sportiv Şcolar Alexandria (CSS) este unul din cluburile care s-au evidenţiat prin rezultatele sportivilor săi pe plan naţional, chiar dacă performanţele au fost obţinute la nivel juvenil. Una din secţiile care au atras de-a lungul anilor zeci de sportivi este secţia de fotbal, de acolo plecând spre fotbalul mare, de performanţă, o serie de fotbalişti care au atras aplauzele publiculuui de-a lungul anilor; la acest capitol, evidenţiem, între alţii, pe Ionuţ Voicu, Alin Toşca, Florin Olteanu, Dan Voicilă, Dan Balauru, Emil Răducu, Florin Răducu sau Mircea Cristescu (enumerarea este aleatorie), actuali sau foşti fotbalişti care au avut ca primă legitimare a carierei CSS Alexandria.

La început de an şcolar 2016-2017 / specificul clubului CSS Alexandria este acela de învăţământ, astfel că procesul de pregătire este strict legat de calendarul şcolar / secţia de fotbal a CSS Alexandria se evidenţiază prin câteva aspecte interesante, care vin să confirme preocuparea clubului către segmentul fotbalistic juvenil. O dovadă este faptul că secţia de fotbal a clubului CSS Alexandria are patru antrenori calificaţi, fiecare deţinând cel puţin Licenţa A, care le permite să stea pe bancă la nivel de juniori republicani / Liga a 2-a seniori; este vorba de prof. Iulian  Gudan, prof. Justinian Rizea, prof. Sorin Albeanu şi prof. Ionuţ Babadac (acesta a venit recent la clubul alexăndrean), care au alături colaboratorii de la FCM Alexandria, respectiv pe antrenorii Iulian Voicu şi Cristian Pârjolea.

În primul rând, trebuie remarcat faptul că la începutul noului sezon fotbalistic judeţean, cluburile CSS Alexandria / FCM Alexandria şi-au confirmat parteneriatul derulat în ulimii ani, iar principalul câştig al acestei colaborări este asigurarea continuităţii sportivilor de la nivel de juniori către seniorat. De asemenea, un mare atu al acestui parteneriat dintre cele două cluburi este acela că tinerii sportivi de la CSS Alexandria pot evolua pentru grupele de juniori ale FCM Alexandria şi pot “trăi”, chiar din interior, competiţia de un nivel superior.

Despre continuarea parteneriatului dintre CSS Alexandria şi FCM Alexandria, unul din antrenorii care s-au evidenţiat prin rezultatele obţinute, prof. Sorin Albeanu, a ţinut să precizeze că este cât se poate de benefic pentru ambele cluburi, dar şi pentru copii. “Din punctul nostru de vedere, colaborarea CSS / FCM este benefică pentru toată lumea. Echipa de Liga a 3-a are aici, la CSS, grupele de sportivi pe care le poate folosi la nivel de juniori, iar tinerii sportivi au posibilitatea săfacă pasul către echipa de seniori a oraşului. De aceea, noi vrem să consolidăm acest parteneriat CSS-FCM şi să atragem cât mai mulţi tineri către fotbal, către  clubul nostru”, a spus antrenorul Albenau.

În acest sens, pentru perioada următoare – cel puţin până la sfârşitul lunii septembrie a.c., cluburile CSS Alexandria şi FCM Alexandria intenţionează să demareze o campanie amplă de selecţie de sportivi, fie pentru iniţiere şi formarea de grupe de sportivi, fie pentru completarea celor existente. Astfel, acţiunea de selecţie care va demara săptămâna viitoare (miercuri, 21 septembrie, şi vineri, 23 septembrie, sunt programate primele două acţiuni importante de selecţie) se adresează tinerilor care vor să vină să facă mişcare, să facă fotbal în cadrul organizat, cu vârste între 6 şi 17 ani (tineri născuţi între 1999 şi 2010).

Despre această acţiune de selecţie organizată de cluburile CSS / FCM Alexandria, antrenorul Sorin Albeanu a ţinut să precizeze următoarele: “Fiind început de an şcolar, am stabilit această acţiune de selecţie pentru tineri sportivi, cu vârste între 6 şi 17 ani. Îi aşteptăm în număr cât mai mare la Stadionul Municipal, acolo vor fi toţi antrenorii secţiei noastre, sperăm să fie o selecţie cât mai reuşită”.

Selecţia pe care o organizează CSS/FCM Alexandria la fotbal este programată în această săptămână, miercuri şi vineri, de la orele 9.00 şi 15.00, pe stadionul Municipal, însă procesul de selecţie va continua şi în perioada următoare.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.