Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

A fost stabilită contribuţia lunară de întreţinere a persoanelor vârstnice îngrijite în Centrele de la Cervenia şi Furculeşti

În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean de joi, 15 februarie, consilierii judeţeni au votat, în unanimitate, Proiectul de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere a persoanelor vârsnice, a contribuţiei persoanelor vârstnice şi a contribuţiei susţinătorilor legali ai persoanelor vârstnice din Centrele pentru persoane vârstnice Furculeşti şi Cervenia, Potrivit proiectului de hotărâre dezbătut şi votat în cadrul şedinţei, a fost aprobat costul mediu lunar de întreţinere a serviciilor acordate în Căminul pentru Persoanele Vârstnice Cervenia pentru anul 2018, în sumă de 2680 lei/ lună /beneficiar, în timp ce costul mediu lunar de întreţinere a persoanelor vârstnice din Centrul pentru Persoanele Vârstnice Furculeşti, pentru anul 2018, este 2817lei/ lună /beneficiar.

Totodată, se mai arată în actul normativ, contribuţia lunară de întreţinere se stabileşte în cuantum de 60% din valoarea veniturilor personale lunare şi nu depăşeşte costul mediu lunar de întreţinere aprobat.

“Diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere se va plăti de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice, dacă realizează venit net lunar, pe membru de familie, în cuantum mai mare decât  valoarea netă a salariului de bază minim brut pe ţară  garantat în plată, stabilit potrivit legii, de 1.165 lei/lună”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Începând cu luna martie a anului trecut, Căminul pentru Persoanele Vârstnice Cervenia, cu o capacitate de 50 de locuri, a trecut în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, fără personalitate juridică, şi funcţionează cu 25 de angajaţi, dintre care 15 sunt destinate îngrijirii efective persoanelor vârstnice (un medic medicină internă, un medic stomatolog, un kinetoterapeut, 6 asistente, 5 infirmiere şi 2 îngrijitori curăţenie).

Centrul pentru Persoanele Vârstnice Furculeşti, de asemenea aflat în subordinea DGASPC din luna martie a anului 2017, are o capacitate de 40 de paturi, acestea fiind ocupate pe tot parcursul anului 2017, iar, potrivit conducerii instituţiei, pe lista de aşteptare se află alţi 20 de bătrâni. De cei 40 de beneficiari ai serviciilor de asistenţă socială se ocupă 14 angajaţi, respectiv un medic stomatolog 1/2, medic primar 1/2, 4 asistenţi asistent medicali, 4 infirmiere, 4 îngrijitoare şi un post de asistent farmacist. (Violeta Mocanu)

1 Comment

  1. Emi says:

    Contributia asistatului mi se pare destul de mare!Pe langa cei 60% din pensie dati de acesta,urmeaza ca apartinatorii sa mai dea restul.Daca familiile ar dispune de banii astia,nu cred ca l-ar trimite pe batran acolo.Scuze,daca am inteles gresit!

Leave a Comment

*

code