Politic

Florin Titirişcă şi-a pus ameninţările în practică – Plângeri penale pentru toţi consilierii locali alexăndreni, care au contribuit la invalidarea lui Florea Laurenţiu

Carmen Dumitrescu

Invalidarea mandatului lui Florea Laurenţiu i-a determinat pe democrat-liberalii din Consiliul local Alexandria să devină şi mai agresivi la adresa majoritarilor. Astfel, dacă până acum, consilierul local Florin Titirişcă era doar foarte vocal în timpul şedinţelor, acum, după episodul tensionat din cea mai recentă şedintă a Consiliului local, democrat-liberalul s-a ţinut de cuvânt şi chiar le-a făcut plângeri penale consilierilor locali care s-au abţinut de la votul care ar fi trebuit să-l valideze pe Florea Laurenţiu ca şi consilier local. Nu a făcut asta singur, ci împreună cu Alexandru Neacşu şi Florea Laurenţiu, cei trei înaintând o acţiune Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, acţiune care urmăreşte anularea hotărârii Consiliului local din 30 ianuarie 2014, privind validarea funcţiei unui consilier local. Documentul se referă la săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu de către majoritatea consilierilor locali, în speţă, cei care s-au abţinut la votul respectiv. În plângere este precizat faptul că infracţiunea sesizată are ca obiect încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu, ce a dus la vătămarea intereselor legale ale lui Florea Laurenţiu.

One Comment

  1. In loc sa se uneasca pentru a face bine comunitatii, nu lor personal, stau de ambitii si certuri de copii de clasa a 5-a. Bina ca si daca ne uitam la cei mai multi dintre ei, ii stim ce au fost inca din clasele 5-8, si cine conduce acum orasul … Fotbalisti, femei de usoare moravuri, valutisti, si foarte putini onorabili prea putini …

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.