Florea Pană, primarul de la Putineiu, printre aleşii locali declaraţi incompatibili de ANI

Agenţia Naţională de Integritate a dat publicităţii un nou lot de aleşi locali incompatibili, printre aceştia şi Florea Pană, primarul comunei Putineiu. Potrivit raportului întocmit de inspectorii ANI, în perioada 11 februarie 2011- 08 ianuarie 2014, Florea Pană, viceprimar al comunei Putineriu în perioada menţionată, simultan cu deţinerea şi exercitarea funcţiei de viceprimar, a desfăşurat activităţi remunerate în baza contractului de agent încheiat cu Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia funcţia de primar este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.

“Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, se mai arată în comunicatul de presă al instituţiei. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code