Eveniment

Flăcări, panică şi fum la Şcoala Gimnazială de la Mavrodin

Cu mai puţin de o lună înainte de începerea anului şcolar, Şcoala Gimnazială de la Mavrodin a fost cuprinsă de flăcări în seara zilei de marţi, când o persoană a sunat la 112, după orele 17.00, să anunţe că la unitatea de învăţământ din localitate a izbucnit un incendiu.

Oamenii au privit încremeniţi cum şcoala în care au învăţat generaţii întregi şi care în mare parte era pregătită să primească elevii la 16 septembrie este înghiţită de flăcări.

După apelul făcut la 112, în cel mai scurt timp posibil, la faţa locului au ajuns trei echipaje de pompieri, cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD pentru a acorda primul ajutor în cazul în care ar fi existat persoane rănite. Nici localnicii nu au stat cu mâinile în sân şi au sărit să stingă focul, însă vâlvătaia s-a extins repede, cuprinzând acoperişul. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, la sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent la acoperişul clădirii, care a fost mistuit de flăcări, acesta fiind confecţionat din astereală din lemn acoperită cu tablă, şi s-a extins repede şi la alte elemente de mobilier şcolar, respectiv birouri şi scaune din lemn, depozitate în podul imobilului, iar o parte din arhiva şcolii, zugrăveala şi parchetul din clase au fost degradate.

Fumul gros le-a îngreunat intervenţia pompierilor, care au reuşit totuşi să scoată mobilierul din clase, care a fost evacuat în totalitate, o centrală termică. De flăcări a fost salvat şi imobilul şcolii vechi, aflat în imediata apropiere a incendiului şi o latură din clădirea şcolii noi. Focul a fost stins în jurul orei 20.50, fără a fi înregistrate victime omeneşti, iar cauza probabilă a acestuia este în curs de stabilire, după cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ISU. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.