Economie

Finalizarea cinematografului 3D, amânată de instanţă

Carmen Dumitrescu

O mare parte a tinerilor din Alexandria se plâng de faptul că nu au unde să-şi petreacă timpul liber într-un mod plăcut şi, eventual, constructiv. Lipsa unui cinematograf şi a unui teatru este resimţită de ani de zile ca un stigmat de generaţia tânără a oraşului, acesta fiind şi motivul pentru care autoritatea locală încearcă să remedieze situaţia cât mai repede posibil.

Construită la începutul anilor 1970, Casa de Cultură a municipiului Alexandria a închiriat de-a lungul vremii spaţii pentru birouri, depozite, clubul pensionarilor, etc. Imobilul este o construcţie cu forma neregulată în plan şi un regim de înălţime S+P+E1+E2 parţial. Autorităţile adminstraţiei publice locale şi-au propus să vină în sprijinul nevoii de culturalizare şi de petrecere a timpului liber al alexăndrenilor şi mai ales a tinerilor prin amenajarea de spaţii corespunzătoare. Astfel, sala mică a imobilului a fost utilizat ca sală multifuncţională destinată organizării diverselor activităţi cu caracter socio-cultural şi în prezent ea este neutilizată. Pentru a remedia situaţia, se impune întocmirea documentaţiei tehnico-economice pentru amenajarea acestei săli, în vederea înfiinţării unui cinematograf cu proiecţie 3D. Ca atare, printr-o hotărâre a Consiliului local s-a propuns instalarea unui proiector în interiorul sălii de cinematograf, într-o cabină tehnică închisă, vizitabilă pentru mentenanţă printr-o uşă rabatabilă, situată în partea superioară a unuia dintre pereţii laterali ai cabinei, la care se poate ajunge prin intermediul unei scări metalice mobile. O parte din echipamentele tehnice de sunet, echipamentele de comandă a proiecţiei, precum şi echipamentele tehnice de control aferente funcţionării sălii, se vor amplasa în două spaţii tehnice închise, poziţionate pe pereţii laterali ai sălii. În această situaţie, se pot obţine 80 de locuri pentru cinema.

Potrivit primarului Victor Drăguşin, echipamentele s-au achiziţionat deja şi erau şanse mari, de principiu, ca cinematograful să fie finalizat până de Paşte. Din păcate, problemele de natură legală nu s-au soluţionat în întregime şi chiar dacă instanţa a dat câştig de cauză municipalităţii în privinţa drepturilor de administrare a Casei de Cultură, se aşteaptă un recurs. Asta va prelungi momentul concretizării proiectului, chiar dacă şi acum, Victor Drăguşin se declară optimist în privinţa deciziei instanţei cu privire la acest subiect.

Precizăm că valoarea totală a investiţiei este de 744,56 mii lei, din care construcţiile montaj reprezintă 305.81 mii lei. Finanţarea se va face din bugetul local al municipiului Alexandria, programe de finanţare guvernamentale şi FEDR.

Prin înfiinţarea cinematografului cu proiecţie 3D nu înseamnă că municipalitatea nu va mai face eforturi pentru reabilitarea cinematografului mare, însă se pare că până la finalizarea respectivei investiţii va dura ceva mai mult, eforturile în cazul reabilitării clădirii fiind mai mari şi solicitând mai mult timp.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.