Fii tu eroul Andreei!

Andreea și Ovidiu sunt o familie de polițiști, se cunosc de când au finalizat studiile la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina. Amândoi sunt din Olt, iar la repartiție au optat pentru IPJ Teleorman, fără să știe că peste câțiva ani vor fi o familie. După puțin timp s-au cunoscut la o cercetare la fața locului, el fiind criminalist, iar ea agent de ordine publică.

În scurt timp și-au unit destinele și viața a evoluat firesc, rând pe rând venind toate: casa, mașina, copii, întâi Andrei, voinicul cel mare, iar apoi prâslea, Vlăduț. Totul părea că decurge normal și ce poate fi mai frumos decât să vezi o familie fericită?

Într-o dimineață, acum două săptămâni, Andreea s-a trezit cu gâtul umflat, a realizat că nu este ceva în regulă, când a vrut să se dea jos din pat, simțindu-se slăbită. Ovidiu, soțul ei, care o știa o persoană energică a întrebat-o ce s-a întâmplat. Nu știa ce să-i răspundă. A plecat spre medic repetându-și în gând ”Doamne să nu fie COVID!”.

După mai multe analize ale medicului de familie, acesta i-a transmis că trebuie să meargă la București la spital. Tot mai îngrijorată, și-a lăsat copii în grija unor prieteni și a plecat împreună cu soțul la Spitalul Fundeni unde avea trimiterea. Aici diagnosticul a picat ca un trăsnet ”leucemie mieloidă acută”.

Ce faci când primești un astfel de diagnostic? Imediat gândul îți zboară la copii, la familie! Nu mai auzi tratamentul recomandat de medic, totul ți se pare că se derulează ca într-un film, vezi secvențe din viață, tortul celui mare când a împlinit 7 ani ori surâsul copilului celui mic când l-ai ținut în brațe prima dată.

Te trezește medicul care îți spune pe un ton mai ridicat:
– Andreea ai nevoie de sânge! Sună-ți colegii! De mâine începem tratamentul!

Aceasta ar fi povestea Andreei, agent de poliție la IPJ Teleorman. Toți cei care vreți să o ajutați nu aveți altceva de făcut decât să mergeți la primul Centru de Transfuzii și să donați sânge, menționând că o faceți pentru Sandu Andreea Elena, internată pe secția de hematologie a Spitalului Clinic Fundeni!

Leave a Comment

*

code