Social

Fetiţa abandonată imediat după naştere în scara blocului are mari şanse să fie luată acasă

A. Chiriţă şi-a abandonat bebeluşul în scara blocului, imediat după ce a născut, iar copilul a fost găsit întâmplător chiar de o familie, vecină cu mama copilului, şi salvat în ultimul moment de medici.

Fetiţa care a fost abandonată de mamă pe cimentul rece din scara blocului şi găsită de o familie care se întorcea de la o nuntă, are mari şanse să se întoarcă în sânul familiei. Deşi în prezent se desfăşoară o anchetă pentru a stabili modul în care s-au petrecut faptele, oficialii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman susţin că posibilitatea ca micuţa să fie crescută chiar de cea care a adus-o pe lume, cea care a decis să o părăsească în frig, în scara blocului, este mare, mai ales că mama şi-a exprimat dorinţa în acest sens.

Ancheta este în curs de derulare, în joc intrând şi Protecţia Copilului Teleorman, instituţie sesizată de poliţie. Potrivit directorului adjunct al DGASPC Teleorman, Rodica Miloş, fapta femeii este considerată ca fiind un abuz asupra noului născut. De altfel, s-a luat legătura cu mama, aceasta fiind în prezent încă în spital, şi este consiliată de un specialist al DGASPC. Mama va fi sprijinită şi îndrumată să rămână alături de copil, ea fiind şi cea care va lua decizia finală cu privire la fetiţa pe care a dus-o pe lume. Fie o va lua acasă şi o va creşte în sânul familiei, asta şi dacă familia o va accepta, iar dacă nu va fi bine primită şi va decide totuşi să-i rămână alături celei mici, aceasta are posibilitatea de a apela la servciile DGASPC Teleorman, unde poate solicita sprijin şi primi cazare în cadrul Centrului maternal. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.