Feţele bisericeşti se încurcă în declaraţii. Au fost sau nu mai mulţi candidaţi pentru funcţia de protopop al Alexandriei?

Despre numirea preotului Cristian Ioana în funcţia de protopop al Alexandriei s-a vorbit mult în rândul slujitorilor Bisericii, iar parte a acestor discuţii au scăpat şi în spaţiul public pentru că, aşa cum însuşi preotul Ioana spunea, într-un interviu acordat ziarului nostru, “şi preoţii sunt oameni şi sunt supuşi greşelii”, prin urmare nu este chiar atât de ieşit din comun ca rufele să fie spălate şi în afara instituţiei.

Dincolo de încercarea de a păstra aparenţele, se ştie deja că parte a preoţilor din cele 83 de lăcaşe de cult din Protoieria Alexandria s-au arătat nemulţumiţi de faptul că o faţă bisericească de la Turnu Măgurele, de numele căreia s-au vehiculat mai multe lucruri (mai mult sau mai puţin bune) de-a lungul timpului, să se aleagă cu una dintre funcţiile de conducere din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, în contextul în care s-au arătat şi alţi preoţi doritori să acceadă la conducerea Protopopiatului.

Iar atunci când vine vorba de “procesul de selecţie” al noului protopop de Alexandria, variantele celor implicaţi nu prea coincid, în sensul în care, în timp ce Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, susţine că s-a văzut nevoit să se orienteze personal asupra unei persoane, în condiţiile în care niciun preot nu s-a arătat interesat să devină protopop al Alexandriei, preotul Cristian Ioana a declarat, în interviul acordat ziarului nostru, că au fost mai mulţi candidaţi pentru funcţia cu care, în cele din urmă, s-a ales el.

“Preasfinţitul a considerat că sunt vrednic pentru această misiune care mi s-a încredinţat. Preasfinţitul şi Consiliul Permanenţei, care este la Episcopie. S-au dezbătut aceste lucruri, şi-au prezentat mai mulţi colegi dosarul sau intenţia de a ocupa acest post. Eu, sincer, am avut chemare, nu am prezentat foarte multe lucruri, ci doar munca mea efectivă din Parohie, duhovnicească şi administrativă”, ne spunea preotul Cristian Ioana, după preluarea funcţiei de protoiereu al Alexandriei.

 

“Situaţia materială precară” a preotului Cristian Ioana, demnă de invidiat

În acelaşi interviu acordat de Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Galaction Stângă, acesta încerca o justificare a faptului că protopopul Cristian Ioana întreprinde şi alte activităţi, aducătoare de profit, prin situaţia materială precară pe care ar avea-o: “Da, există o asemenea hotărâre, prevedere a Înaltului Sinod, care precizează că preoţii nu pot întreprinde activităţi care să contravină actului de slujire. Însă, îngăduie, totuşi, să se ocupe de anumite activităţi, ţinând cont de situaţia materială precară cu care se confruntă preoţii. Asta se datorează crizei, generată de faptul că enoriaşii se confruntă cu greutăţi materiale, astfel nemaiputând fi generoşi cu Biserica. Şi, de asemenea, scăderea demografică, în special în localităţile rurale, unde, de multe ori, preoţii nu-şi pot completa salariul din fonduri proprii. În această situaţie, eu am considerat că această firmă de pompe funebre nu contravine actului de slujire clericală, în sensul că nu implică anumite acte sau anumite lucrări imorale”.

Considerăm că fotografiile alăturate sunt relevante pentru a ilustra situaţia PRECARĂ a noului cap al Protoieriei Alexandria. De asemenea, deţinem informaţii conform cărora preotul Cristian Ioana “păstoreşte” un parc auto de peste 10 maşini… (Dan S.)

78 Comments

  1. preot says:

    Revizorul Arendasu isi face meseria de spagar ca atunci cand era la Garda financiara.Cere bani inca de la prima secunda..,nu mai vorbim de curcani ,gaini,malai,si alte tiganeli , comuniste.S.a terminat epoca voastra de gunoiaie comuniste.La munca parazitii dracului.

  2. rezistent # says:

    Urmeaza numirea la Videle.Suntem cu ochii pe tine Galacticule!!Din spaga de la ioana poti sa-ti cumperi cateva sapunele si sampon sa nu ne mai terorizezi la sedinte prin gazare.E vara, ce Dumnezeu!

  3. avocat Dinu says:

    O SOLUTIE SIMPLA PT VOI>: LUNA VIITOARE NU VA MAI PREZENTATI LA SALARII.TOTI. faceti greva.SA VEDETI CINE SEMNAEZA IN LOCUL VOSTRU? APOI II DATI IN JUDECATA.

    • PTR.D UL AVOCAT DINU says:

      NU este viabila ideea deoarece sint si ” baietii “nucleului dictatorial pe acolo si refuza ,ei avind avantajele lor ascunse .De ex. au fost numiti in niste parohii socotite de ei vaci de muls cu productie bogata dupa ce au dat bani lui stinga pentru a fi numiti acolo si nu au interes sa intre in greva ,deoarece au de unde scoate bani ,desi in mod murdar si ei ,adica neinregistrind in evidenta contabila sumele primite de la enoriasi la sf.slujbe. DAR ,PROBLEMA CU ACHITAREA CONTRIBUTIEI DE LA STAT CATRE PREOTI ESTE MINORA.PROBLEMA URIASA ESTE CA INDIVIZII INCUIBATI LA CENTRU NU REPREZINTA ORTODOXIA SI DUC SF.BISERICA IN JOS ,CAUTIND SA I SCHIMBE MENIREA SI PRODUC SUFERINTE INTREGII POPULATII. TREBUIE SCHIMBATA LEGEA CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA SF.BISERICI.O SCHIMBARE AR TREBUI SA FIE DESFIINTAREA PROTOERIILOR SI A POSTURILOR DE ACOLO:PROTOPOP<SECRETAR<CONTABIL<DELEGAREA ACELOR SARCINI LA PAROHII SI INSTITUIREA LEGATURII DIRECTE INTRE EPISCOP SI CREDINCIOSI PRIN PREOTII PAROHI <PUNINDU SE ACCENT PE DUHOVNICIE SI NU PE ADMINISTRATIE .ASTFEL AR FUNCTIONA SI MAI EFICIENT PAROHIILE SI DIB PUNC DE VEDERE ADMINISTRATIV<SI NU S AR MAI DA BIRURI CATRE :PROTOERIE <EPISCOPIE <PATRIARHIE BISERICA>

  4. Georgiana says:

    Întâmplator am găsit acest articol ai am
    Citit comentariile! Ii mulțumesc lui Dumnezeu ca nu ma duc la biserica pt un preot! Nici acest domn Cristian Ioana si nici voi , preoții ceilalti(rezistenți si ce mai scrie pe aici) nu sunteți demni sa intrați in casa domnului! Nimeni dupa pământul asta nu e demn! Unii pe o parte ,alții pe alta Pângărați casa Domnului! Sa va zic un lucru, nu avem nevoie de voi ca si preoți ca sa avem credință! Nici preoții nu sunt curați, cand te cununa sa iti taie chitanța pe 3 milioane si ei încasează 10! Lăsați prostiile si Închideți gura! Niciunul nu e demn de casa Domnului! Eu merg la Biserica pt Dumnezeu ,nu pt cine e preot in biserica! Toți sunteți o apa si un pământ! Istoria a fost scrisă deja, daca voi nu sunteți in stare si va vânați unii pe alții, noi cei ce mergem la biserica ,mergem sa ne rugam si atât ! Nu ne închinăm vouă , ca voi sunteți murdari…RUȘINE PT BĂTAIA PE CIOLAN PW CARE O AFIȘAȚI, RUȘINE CA VA PERMITEȚI SA JUDECAȚI ALȚI OAMENI CAND DOAR DUMNZEZEY FACE ASTA…si va mai dați si fete sfinte bisericești si aruncați in alții cu noroi! Sunteți toți la fel! RUȘINE CA FACEȚI PARTE DIN CEEA CE SE NUMEȘTE BISERICA! RUȘINE RUȘINE! Mai bine Închideți gura ca sunteți mai rău decât protopopul asta afacerist si spagar! !!

    • Anghel says:

      Postezi ca prostu de 10 ori si toate comentariile cu aceeasi bataie pe ciolan. Atata poti bai imbecilule? Iti statea mai bine la cosul de gunoi. Ia-l pe Ioana in brate ,aruncati-va in Dunare si asteptati sa va salvam noi cei prosti !

      • PTR anghel says:

        AICI ESTE PROBLEMA .BRAVO.AI PUS PUNCTUL PE I.DEOARECE LA CONDUCEREA SF.BISERICI SINT PROSTI CA SI TINE, IMPLICIT RAI, DE ACEEA OAMENII SUFERA.NOI LUPTAM SI PTR.TINE BOLSEVICULE CU CREIERUL SPALAT DE COMUNISM CU URA PE OAMENII CULTI.

        • PTR anghel says:

          RECTIFIC :ANULAM RASPUNSUL INITIAL SI NE CEREM IERTARE PTR.EROARE. V AM PERCEPUT GRESIT MESAJUL APOI AM INTELES CA VA REFERITI LA ENTITATEA CARE ESTE OBSEDATA DE CUVINTIL CIOLAN .CONTINUTUL MESAJULUI INITIAL PTR D VOASTRA IL DEDICAM CELUI SAU CELEI CE SE PREZINTA CA GEORGIANA.

      • foame ? says:

        la cate ciolane au aparut pe aici, ce ziceti dragi crestini, o punem de un gratar ?!

        • PT.R.FOAME? says:

          Daca poti contribui cu ceva la rezolvarea situatiei ,contribuie .Daca nu faci parte dintre crestini si gasesti ca esti inteligent si cu simtul umorului si in loc sa plingi ptr.dramatismulsituatiei cauti s faci glume ,iata raspunsul:RETRO SATANO[inapoi satano].Treci in banca ta .Daca refuzi te stropim cu sf.aghiazma care diavolului nu i place de loc . Inca iti dam si cu tamiie .Si diavolul fuge de tamiie rau de tot.Infometatule ,este cazul sa decizi rapid in ce parte te pozitionezi.Vorbesti acum sau taci.

          • Ionuț says:

            Nici sa scrii nu stii ( “de loc ” ) si mai plângeți ca aveți voi scoli înalte ! Haha! Deloc nu de loc ! :))))

          • PTR.IONUT says:

            EROAREA SE DATOREZA SCRIERII PE CALCULATOR,UN MOD DE COMUNICARE MAJORITAR NENATURAL,NU NESTIINTEI NOASTRE NEFERICITULE.

          • Ionuț says:

            Calculatorul in niciun caz nu scrie greșit! Puteai minti mai bine, pt ca erori se mai întâmpla pe telefon ca are autocorect! Așa ca…. te rog sa Cânți la alta masa ! :)))

          • PTR.NELUTA SAU IONUT says:

            Neluta .Scrierea pe calculator este dificila ,mai ales cind nu esti vre un specialist in lucrul cu el.Oricare greseste cite ceva cind editeaza un mesaj.Important este ideea transmisa.Daca te raportezi la un academician in ce priveste scrierea corecta ,nici unul nu scriem si nu vorbim indeajuns de corect.Putini sin academicieni .NU INSA ACEASTA este problema care trebuie sa te preocupe pe tine ci aceea privind capacitatea ta de a contribui la rezolvarea unor faradelegi comise de ciudatii infiltrati in biserica ,atit de grav incit i au schimbat menirea.AI O ATITUDINE INFANTILA .NU ESTI DESTUL DE MATURIZATA.

          • Ionuț says:

            “Cind” , “cite” “incit” si continua șirul lung de analfabetism … ideea era sa ti se demonstreze,ca unul ca tine,care nu știe sa scrie nici măcar corect gramatical ,nu ar avea cum sa aspire la o funcție! Asta e clar! Si sunt mulți care nu știu sa scrie…dar sa mai aibă si funcție de conducere! So… let it go…daca înțelegi ce vreau sa spun !

    • Raspuns says:

      Cei care nu elibereaza chitante cu suma reala data de credinciosi ptr. Sf.biserica sint din gasaca ierarhilor impostori. Noi cei din Rezisenta luam atitudine ptr.a ne apara credinta ortodoxa si vietile inclusiv pe a ta,si nu alergam dupa ciolan cum prosteste spui ,deoarece atit te duce capul,inconstiento.Sint multi preoti care se jertfesc ptr. ca tu sa mai ai parte de slujbe ortodoxe in biserici inca ,deoarece acestea vor fi schimbate prin erezia ecumenista ,satanista.Discuta cu un preot autentic si posibil sa te edifici .Nu te vei putea edifica daca nu ti doresti aceasta si iei totul de a gata ,imaginindu ti ca strutul ca stind cu capul in nisip s a ascuns si este in siguranta.Daca esti inteligenta te edifici .Daca esti vaca, vaca ramii.TU cum te apreciezi? Esti vaca sau inteligenta?

    • Raspuns says:

      Bininteles ca la sf.biserica nu te duci ptr.preot oricit ar fi de induhovnicit dar ai nevoie ca preotul sa aiba harul de a ti da informatia corecta pe care tu urmindu o sa te tii pe drumul drept ,ortodox. Tu generalizezi socotindu i pe toti la fel.Trebuie deosebiti preotii impostori de cei adevarati si urmati cei adevarati. Dupa cum te exprimi si reactia dezechilibrata pe care o ai esti mai degraba o femeie care uraste barbatii,si frigidasau in criza produsa de menopauza .Iti dorim liniste.

    • avocat dinu says:

      NU aveti dreptate deloc.Pai daca oamenii astia sunt terorizati de ani de zile de Mumia asta a lor,macar lass.i sa injure si ei pe blog daca nu au sindicat sau alta forma de protest.Sefii lor au mentalitate de violatori,le iau toti banii si.i mai obliga apoi si la plecaciuni.Nu ai dreptul ca angajator sa opresti salariul unui om.Majoritatea din cate am observat eu ca laic,sunt indoctrinati ca seful e urmasul luiDumnezeu si nu trebuie suparat.Exact ca la triburile religioase unde liderul este zeu.Cred ca ar trebui sa protesteze la CDO pentru ca aici se incalca flagrant drepturile omului si legislatia europeana.

      • PTR.D UL AVOCAT DINU says:

        SINTETI UN OM BINECUVINTAT ,D UL AVOCAT DINU.BISERICA VIE ,ARE NEVOIE DE PERSOANE CA D VOASTRA.REZISTENTA.

  5. diaconu says:

    Galaction l.a mai tinut 2luni pe militaru caci nimeni nu putea strange o suma apreciabila.in Alexandria erau 2 care se ridicau la 20de mii plus inca 3 -4naivi care asteptau sa.i cheme galaction de acasa sa.i puna direct proto.A venit Ioana cu 35 si i.a crapat pe toti.spagation se astepta la 50.Ceva concurs a fost totusi de aceea se si incurca in declaratii.

  6. adriana says:

    Aroganta agresiva si dispretul fata de oameni este caracteristica sefilor Bisericii , si politicienilor corupti . galaction ar trebui sa spuna credinciosilor ca nu are nevoie de 3 resedinte de lux , de masini de lux , de sute de mii de euro . Ca are nevoie doar de sanatate si putere sa duca credinta Domnului mai departe . ca iubeste legea , dreptatea si morala . daca ar face asta ar cistiga mai mult decit o comoara de euro — ar cistiga dragoste si respect !!! — dar o va face ?

    • PENTRU VOI says:

      VEDETI POSTARILE DIN ZIUA DE 7 IUNIE IN LEGATURA CU INTERVIUL LUAT LUI STINGA GALACTICUL ,UNUL DINTRE SAPATORII LA TEMELIA SF.BISERICI,EL CU GASCA LUI.VETI AFLA DETALII NESTIUTE PUBLICULUI DEZVALUITE DE NOI ,CEI DIN INTERIOR ,PTR.PUBLICUL LARG ,CU SCOPUL DE A SE DESCOPERII IMPOSTURA SI FAPTUL CA ACTUALA BOR NU ESTE BOR CI UNA FALSA SUBSTITUITA ADEVARATEI BOR, ADEVARATA BOR CARE LUCREAZA CA INTOTDEAUNA IN ISTORIE ,CU SACRIFICIU PTR.IDEALUL CRESTIN .LUAREA DE ATITUDINE PRIVIND NUMIREA NECANONIC A LUI IONA CA PROTOPOP ESTE O STRADUINTA NU PTR.CIOLAN CUM SPUNE TOV .ANDREI ,CI PENTRU CA ORTODOCSI SA CUNOASCA ADEVARUL SI IN FUNCTII DE CONDUCERE SA FIE ORTODOCSI SI IN CELELALTE SI NU SLUJITORII SATANII CARE AU CA OBIECTIV PAGINIZAREA OAMENILOR.

      • PENTRU VOI says:

        DE ANUL TRECUT CIND TOTI FALSII IERARHI AI FALSEI BOR AU ADERAT LA EREZIA ECUMENISTA IMPUSA LA SINODUL DRACESC DE LA CRETA NU AU HAR .S AU LEPADAT DE ORTODOXIE SI SLUJESC SATANISMULUI SI INTERESELOR DRACESTI MONDIALE.IN SCOLILE DE TEOLOGIE SINT INDOCTRINATI CU EREZIA ECUMENISTA ELEVII VIITORII PREOTI.CINE INDRAZNESTE SA CEARA EXPLICATII ESTE EXECUTAT.DAR ,SATANISTILOR ,NU VETI BIRUI.

    • PENTRU VOI says:

      ECUMENISMUL ESTE O ETAPA PREMERGATOARE A UNIFICARII INTR O RELIGIE MONDIALA UNICA A TUTUROR RELIGIILOR SAU CREDINTELOR DE NATURA RELIGIOASA ,CU REGULI OPUSE ORTODOXIEI SLUJITOARE A UNUI CONDUCATOR UNIC MONDIAL SI A UNUI GUVERN UNIC MONDIAL,COORDONAT DE fiul diavoluli.ORTODOCSI VOR FI VINATI ASA CUM AU FOST IN PRIMELE VEACURI CRESTINE SI MAI MULT.NUMITA CATEDRALA A MINTUIRII NEAMULUI [de parca nu am fi mintuiti de la crestinarea facuta de sf ap. ANDREIsi prin sf. botez] constructie faraonica cu buncar antiatomic ,multe etaje subterane, spauri este preconizat a fi un sediu al religiei unice ,mondiale si ptr a satisface ambitiile de marire ale gastii de impostori care conduc falsa bor .cit de bine se simte ultranefericitul daniel srl cu chipul lui gravat pe uriasele clopote.Sint vinduti ,pierduti.TREZITI VA CRESTINI.

      • PENTRU VOI says:

        ACCESATI SITEURILE :SINODUL TILHARESC DE LA CRETA,ORTODOX INFO.REZISTENTA EXISTA IN ROMANIA .

  7. nae says:

    Ce rusine .Analfabetii au ajuns sa dea lectii..auzi chemare?Pai de ce nu desfiintati Facultatile de teologie si Seminariile,si s-o tineti numai pe chemare.?cei care au terminat cu 9 nu au chemare si vrednicie,harul se revarsa numai in curtile tractoristilor si grajdarilor.

    • PTR.NECUNOSCATORI says:

      CEI SCOLITI ,SI INTELIGENTI DIN NASTERE NU DISPRETUIESC PE CEI MAI PUTIN INZESTRATI,CI,II IUBESC SI II AJUTA SI COLABOREAZA CU EI.AVEM NEVOIE UNII DE ALTII .ESTE NEVOIE SI DE BOI SI DE CONDUCATORI DE BOI ,SI,ASA COLABORIND UNII CU ALTII ,FIECARE LA LOCUL LUI SE CORCTEAZA SITUATIA.

  8. dragos says:

    In ortodoxie cuvinte ,,chemare’vrednicie,,inseamna spaga.cu cat ai plicul mai gros cu atat chemare e mai mare.Mai germinati draku cu propaganda popeasca.canonul 2 de la calcedon 451 condamna simonia.,,Episcopul care ar savarsi hirotonia pe bani……sa fie anatema.Deci la 451baietii aveau asemenea practici ce sa.i mai ceri lui galation.

  9. Andrei says:

    În şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din 15 iunie 2017 au fost luate mai multe hotărâri ce ţin de bunul mers al Mitropoliei, informează doxologia.ro.

    Dintre acestea menţionăm avizarea propunerilor IPS Pimen pentru alegerea de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a Episcopului vicar în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

    Candidaţii care au fost propuşi sunt Arhim. Damaschin (Ioan Daniel) Luchian de la Mănăstirea Sihăstria Putnei și Arhim. Grichentie (Gheorghe) Natu de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava…. ce sa vedem? Ca in biserica nu se dau examene, se propun anumiți preoți pt o anumită “funcție”! Biserica nu înseamnă examene , iar asta trebuia sa știți presmeriti preoți! Biserica nu e politica !!!!! Un preot se alege intr o funcție daca e considerat vrednic! Iar pana una alta ,actualul protopop nu a demonstrat niciuna nici alta…. asta se va vedea in timp! Ps : încetați cu atitudinea asta ca il tarați pe Dumnezeu in baitaia voastră pentru ciolan! Nu mai judecați voi ca nu sunteți cu nimic mai sus decât protopopul actual(daca e așa rău cul Spuneti voi) atât timp cat purtați aceste gânduri in suflet! Rușine ca sunteți preoți ,ca purtați o cruce la gât si va bateți pe ciolan ca PSD UL CU PNL UL! In caz ca uitați,are cine sa ne judece , acela e Dumnezeu! Înainte sa vedem gunoiul altuia,noi avem stiva de gunoi la USA noastră ! Încetați cu circul ca sunteți penibili!

    • jfhddj says:

      dghtj

    • Costica paharnicul says:

      Cu alte cuvinte in Biserica nu exista dreptate! Dreptatea este stabilita de un dobitoc care alege un alt dobitoc intr-o functie din motive personale! Pai asta e dreptate bai oligofrenule? Dreptatea este atunci cand dintre mai multi candidati el se arata cel mai vrednic , nu atunci cand este considerat sau ales cel mai vrednic.Pe ce principii este el cel mai vrednic bai idiotule?Sunt inca minim 100de solutii cel putin la del de bune ca el.De ce a fost el ales?In baza a ce?

    • Aristotel says:

      Pai si noi de ce am mai facut ma handicapatule Facultate Seminar si altele?De ce ne-am mai chinuit ma sa luam note cat mai mari daca se face totul pe chemare????Daca stiam ca trebuie sa imi fac o firma de pompe funebre si un parc auto nu ma mai chinuiam prin Facultatea aia pe care vad ca am facut-o degeaba.Mai lasati-ne ba dracu cu spalarea asta de minti bolnava! Idiotilor , “crede si nu cerceta ” nu se mai aplica la noi , gata, ne-am saturat de voi. Cristi Ioana pleaca,noi nu te vrem aici!

      • Curiozitate says:

        DE CE NU VA SPUNETI NUMELE SI PRENUMELE IN CLAR,aici? Sunt sigur ca in fata le zâmbiți .si lui Galaction si lu Ioana….si acum sub nume false blamați si ce mai faceți voi! Toți cei care sunteți nemulțumiți , puneți va numele real …sa vedem cine sunteți voi cei cu medii de 9, care v ați toți coatele prin facultăți!deja sunteți penibili si dezgustător de inculți! Sa va spun ceva,un om cu studii si pretenții nu se coboară la nivelul la care o faceți voi! Si încă o întrebare: sunt total pe dinafara si observ ca patriarhul e fals,episcopul e fals,Nush care mitropolit e fals…atunci,in afara de voi astia 2-3 “adevărați” mai e vreun ca voi ? Ca m am rătăcit cititind comentariile voastre !

        • Raspuns says:

          TU de ce nu ti arati numele,dar ne ceri noua explicati? Diferenta intre noi si tine este ca noi ne aparam de persecutia ierarhului mincinos cu gasca ce o are si luam atitudine fata de tradarea ortodoxiei si inlocuirea conducerii Sf.Biserici cu impostori,iar tu ii aperi.La un moment dat ne vom fce publica identitatea.Si ptr.tine luptam,inconstientule sau inconstiento.

          • Raspuns says:

            In anul1948 ierarhia autentica a BOR ,crestinii,fruntea Tarii a fost masacrata de bolsevici .In locul lor au fost pusi falsi calugari care erau propagandisti bolsevici.Astfel adevarata BOR lucreaza in clandesteinitate de atunci.Impostorii au lasat urmasi ce sint in prezent.Ei lucreaza contra crestinismului in realitate.Mimeza doar piosenia.Un crestin care ajunge greu in vre o functie in falsa bor este marginalizat rapid si persecutat.Cautati un preot adevarat si adevaratii ierarhi ptr. a ti arata drumul.

          • Raspuns says:

            Tocmai ptr. ca sintem culti avem capacitatea de a intelege nuante si adevaruri, demnitate si reactia normala de a ne apara si a lua o atitudine in prezent sub anonimat fata de impostorii din falsa bor cu gascaraia lor . Tu boulene esti victima lor .Te au facut leguma.

          • Mihai says:

            Nenea, pana sa spui “Tu boule esti victima” aproape ca ma convinsesei. Pacat..

          • PTR.MIHAI says:

            ALTII MAI BUNI CA NOI NU GASESTI.SINTM SINGURII BINECUVINTATI ,CHIAR DACA AVEM IMPERFECTIUNI.

          • PTR. MIHAI says:

            MIHAILUTA,NENE SA I SPUI LUI TACTO SI MATA.PASI ACUM.

    • Ionut says:

      Ai mai pariat o data pe Ioana catastrofa cand ai candidat la primaria Lunca si ai pierdut! Deci noi asta vrem , sa luam gunoiul de la usa!

    • PENTRU TOV.ANDREI says:

      numita mitropolie a moldovei nu este exemplu bun .De curind corneliu ,fals episcop a fost dovedit ca facind sex cu un elev de la seminarul din Husi .Nu vei vedea vre o sanctiune ptr. el. Acestia conduc falsa bor.2.COMUNITATEA SI APROBA SAU NU>IN DICTATURA FALSI BOR ACESTIA SINT NUMITI DE DICTATORII FALSI IERARHI IGNORIND COMUNITATEA ORTODOCSILOR SA PROFITE DE NAIVITATEA SI LIPSA LOR DE INFORMATIE> CRESTINII >REZISTENTA NU ALEARGA DUPA CIOLAN CUM SPUI TU TOV> ANDREI EI FAC SACRIFICIU PTRU> CAUZA ORTODOXA >PTR CRESTINISM>

      • PENTRU TOV.ANDREI says:

        CORECTEZ:2 .CANONIC ,ORTODOX,COMUNITATEA PROPUNE SI APROBA NUMIRI DE PREOTI ,IERARHI,SI NU SINT NUMITI DE LA CENTRU DE UN HABAUC SATANIST FALS EPISCOP CARE CONFUNDA SF> BISERICA CU CURTEA LUI TASO SI MASA.3.Numiti falsi ierarhi ai falsei bor ,aderind la erezia ecumenista impus la sinodul dracesc din creta .si au pierdut harul. Slujec obiectivelor satanice mondiale.Ei nu apara fam crestina .Mimeaza piosenia .DACA ITI CONVINE SA FII CONDUS DE HOMOSEXUALI >FALSI EPISCOPI >INDIVIZI CU SIMTURI BOLNAVE

    • PENTRU TOV.ANDREI says:

      CANONIC ,ORTODOX,COMUNITATEA ORTODOCSILOR ,CONVOCATA,PROPUNE SI APROBA NUMIRI DE PREOTI SAU EPISCOPI.ESTE DRACESC IMPUNEREA DE LA CENTRU A UNORA ,DE CATRE FALSI IERARHI,SFIDINDU SE COMUNITATEA ORTODOXA.ACESTI DICTATORI ,CONFUNDA SF.BISERICA,CU CURTEA LUI TASO SI MASA.NU .NICI NU AM PUS PROBLEMA DE EXAMENE.DOAR SE PROPUN ,VOTEAZA DE COMUNITATE.ATIT.EXAMENE TOV.ANDREI NOI PREOTII AJUNSI LEGAL PREOTI CU SCOLI ABSOLVITE LEGAL,AM SUSTINUT DE DINAINTE ,MUULTE.IONA HABAR NU ARE CE SINT ACESTEA DE ADEVARATELEA.EL SI CEI CA EL DIN GADCA IMPOSTORILOR CE CONDUC FALSA BOR AU DAT DARUL,LI S A SPUS SUBIECTUL DE DINAINTE SI IN UNELE SITUATII DOAR AU TRECUT SA SEMNEZE LUCRAREA >

  10. Răcnetul Carpaților says:

    Mă tu,Mariane,sau mai bine zis Teo Teuț,mă tu iar vrei sprijin de la analfabetul ăsta?! Ştii că la ultimele alegeri te-a sprijinit şi ai înfrânt ! Că de,numai el a avut voie,protopopul mareşal,să facă politică ! Bine,amândoi ați “plătit” voia lui Şpagaction cu 500 de € şi un porc ! Mă,Mariene,pune mâna pe un alfabetar,pe un dicționar ceva şi învățați amândoi!

  11. dragos says:

    NE.AM SATURAT DE GALACTION.DUPA CE A TINUT 20 De ANI UN DERBEDEU CA MILITARU ‘ACUM A ALES ALT IMBECIL DUPA CHIPUL LUI.VOM IESI IN STRADA SI VOM PROTESTA.AJUNGE.ACEST IMPOSTOR TREBUIE SA PLECE.

    • Marian says:

      Da iesi domnule in strada sa schimbi protopopul cand tara asta nici macar nu mai are guvern, ca asta-i mai important, nu ? Sa schimb un protopop din teleorman pe cand Dragnea face ce vrea din Romania. Azi un guvern, peste 6 luni altul ! Voi nu va uitati la stiri ce au legatura cu intrega tara sau va limitati doar pe ziarale asa-zise “independente” si locale ? Mai scrii si cu litere mari ca un “imbecil”, sa folosesc propriile-ti cuvinte! Corectitudine 100% n-a fost niciodata, lasa-l si tu macar cateva luni sa vedem ce face si gata, ce mare scofala!

    • Alin says:

      Tu sigur nu erai vrednic de postul acesta! Fără nicio supărare!

  12. Acidutzu says:

    Stau şi citesc şi mă minunez cum minunile se întâmplă şi în zilele noastre ! Adică,iei un analfabet(cu studii superioare!sic!),şi îl faci mareşal cu baston de protopop ! Hai ,ziceți voi,dacă asta nu este minune,care mai este minune?! Şi mai mult de atât,minunea supremă:să transformi minciuna în adevăr 😉! Doamne,ăstora doi cred că le-a mâncat cățelul caietul cu minciuni,că altfel ar fi copiat unul de la altul şi mințeau la fel ! RUŞINE,RUŞINE,RUŞINE !

  13. Acidutzu says:

    A minți nu este un păcat ?! Întreb şi eu ,că mie aşa îmi spunea mamaia ! Iar,când citesc acest articol,mă întreb:şi câte păcate mai mari ca acestea for fi făcând pentru numirea “UNICULUI CANDIDAT”?! Cum să minți în halul ăsta ?! Dar,şi mai interesant este ,CARE DINTRE CEI DOI A MINȚIT PRIMUL ?! Ăla analfabet şi fără studii de la turnu măgurele,recte şeful dricurilor sau ăsta de la alexandria,recte şeful şefului de dricuri ?! Cred,nu cred,sunt sigur că Niculăiță Minciună era pistol cu apă pe lângă ăştia doi mari mincinoşi !

  14. nelu says:

    GALACTION E UN PSIHOPAT CUM SPUNE REZISTENTA.PAI DACA A CERUT MITA DE LA UN PREOT IMEDIAT DUPA CE A CONSTRUIT O BISERICA CA SA-L LASE ACOLO.CUM SE NUMESTE UN ASTFEL DE OM? PRESFINTIT/? PREANECURAT? SAU BOLNAV PSIHIC MANIACO-DEPRESIV?ARE VREO LEGATURA ACEST OM CU BIBLIA SAU BISERICA?SPUNETI VOI CARE

  15. Marcel says:

    Mai terminati bai odata cu apararea acestui incult.Ia uite ba v-ati gasit voi sa vedeti faptele lui.Faptele lui sunt stiute de mult idiotilor. De ce nu ar avea sansa orice preot la un concurs pentru aceasta functie? De ce trebuie sa acceptam ca el e cel mai bun daca faptele lui vor fi bune? Sa isi castige dreptul de a fi protopop si apoi sa demonstreze ce vrea. Pana una alta ramane acelasi oligofren patron de dricuri care a fost adus cu forta Protopop al Alexandriei in schimbul unei sume enorme de bani de catre un episcop care atunci cand vine vorba de bani nu are mama sau tata iar voi cei care incercati muribunzi sa l aparati sunteti doar niste paraziti care v-ati duce sa i sarutati nu numai mainile pentru o parohie sau orice alt serviciu , ca doar trebuie sa isi scoata inapoi parleala

  16. ion says:

    VINOVAT ESTE GALACTION O MIZERIE DE OM.IOANA A VAZUT CA MERGE SI A ACTIONAT CHIAR NU ARE NICI O VINA.NEMERINICUL DE EPISCOP NUMESTE NUMAI PE SPAGA

    • Preot says:

      Vinovat nu este Galaction ci în primul rand pr.prof.doct.Ciulei care la inventat pe acest mecanic si pr.Neacșu Vasile aprig susținător al mareșalului preasfințitul este doar victima colaterală

      • Andrei says:

        Nu înțeleg un lucru? Daca iubiți Biserica de ce acționați așa? Cu ce rău va alegeți voi daca e el protopop,sau cu ce bun va alegeți voi daca e altul? Doamne iartă ne !

        • popa says:

          Sa se dea concurs ,sa-l castige tot Ioana si e ok.Da nu asa ,uite prostilor asta e seful vostru. Spaga 30 mii euro.ca aici e problema

          • Andrei says:

            De aici pot înțelege ca nu aveți o baza , este vorba doar de invidie si atunci prefer sa nu mai citesc aceste comentarii! Voi restul cred ca va bateți pe bucăți! Si crd ca oricine ar da examen, dupa aceea s ar spune ca s a făcut mânărie la examen! Așa ca ramân la ideea mea ca e vb doar de bataia pe bucăți! Din păcate vad ca si la biserica se procedează ca peste tot … eu ramân la ideea ca mai bine aștept sa văd foloasele dupa urma acestei numiri! Aștept schimbări in bine !

        • Rezistenta crestina says:

          Un indivd ajuns protopop prin inselaciune si dictatura unor infractori ca stinga ,neacsu ,chirita ,paunescu ,etc,va uri ,persecuta ,marginaliza preotii devotati misiunii lor si pe toti crestinii. Si pe tine inconstientule.

        • preot says:

          Cu dreptatea ,parinte director.

    • Rezistenta crestina says:

      Treziti va. Si falsa episcopie a teleormanului ca si bor partid politic ,falsa bor alcatuita din impostori la virf care tradeza ortooxia si crestinii ,satanisti in blana de oaie , este putreda .O numire ilegala ,abuziva ,dictatoriala ,facuta in dispret fata de crestini de catre emanatul stinga cu gasca lui de la episcopia falsa ,nu poate duce decit la decadere .acesta este si scopul acestor impostori:Stinga ,chirita ,neacsu ,paunescu .revizor x, ioana etc. Vedeti comentariile facute la articolul anterior cu privire la interviul luat de catre un jurnalist curajos lui gheorghe stinga , gheorghe un mincinos patologic si cu grave probleme psihice , si ceea ce i asteapta .Intre timp gasca satanista cu amicii lor la nivel de judet ,fosti tortionari comunisti cauta solutii ptr . a anihila rezistenta. Nu vor reusi . Noi avem pe Atotbunul si atotputernicul Dumnezeu ,ei pe tatal minciunii ,satana .Rominul crestin spune :”Ulciorul nu merge de mai multe ori la apa”.

      • Andrei says:

        Eu am impresia ca faci parte din alta religie! Orice crești. Ortodox întreg la minte nu ar face asemenea afiramatii! Am urmărit cu interes toate comentariile tale ,Draga “rezistența” si sunt ferm convins ca nu esti creștin ortodox! Prea multa ura , dispreț si un limbaj blamator ! Prin toate acestea tragi credință,biserica in mocirla! Eu am înțeles nemulțumirea dumneata , dar parca e ceva pe viața si pe moarte! Ca nu a dat examen, ca are afaceri, fie vb între noi , toți avem/aveți afaceri….ce atât caz! Oricum oricine va veni tot se va găsi un rezistent sa comenteze,ca doar na… va fi din tabăra cealaltă! Tu, rezistența ,împarți biserica in doua! Dar pana la urma fiecare are parrrile lui! Cat despre Galaction, pt mine contează prezența lui la slujbe,nu șpaga pe care o ia…(dar stai ca nu o iei tu si de aici problema) ,nu faptul ca e nebun sau cum mai Spuneti voi… omul ala are un har sau daca vrei ii spunem talent ca sa fim in ton cu limbajul tău , rezistentule!nu poți sa aduci aminte de Dumnezeu cand blamezi cum faci tu, Rezistentule! Știu ,vei apune ca sunt de al lui Galaction,sau al protopopului…. dar eu chiar sunt dinafara , si chiar ma minunez de toate poveștile scrise aici si de voi comentatorilor de prima mana ,rezistenți ! Cred ca imi voi face drum la protoierie sa l cunosc si eu pe acest protopop sau mai degrabă voi mere la una din slujbele lui…. ca pt mine asta contează,ceea ce face in biserica si cum slujește ! Pote ma puteți ajuta , sa mi Spuneti unde il pot găsi pe protopop, sa merg la o slujba… mulțumesc anticipat !

        • Rezistenta crestina says:

          Pari bine intentionat.Reflecteaza cu atentie la cele postate ,cerceteaza ,si apoi concluzioneaza.DA.Este o lupta la limita ,intre impostorii falsi calugari ,scoliti in occidentul pagin ,la scoli altele decit ortodoxe ,facuti calugari peste noapte si apoi episcopi de catre satanisti ,infiltrati in BOR ,inlaturati adevaratii calugari cu multa experienta si practica ,agentii iezuitilor papistasi ,si crestini ,ortodocsi. Ei trag SF Biserica in jos ,iar noi reactionam obligati si datori pentru supravietuire si corectarea situatiei .Pe linga dragoste este nevoie si de dreptate in egala masura. Daca impostorii mentionati se pocaiesc si au parte de un duhovnic adevarat si isi fac canonulde pocainta sint iertati .In prezent nu dau nici un semn de corectare si toata societatea se duce in jos.Iti convine situatia Tarii in prezent . Unde in istorie se cunoaste ca au migrat 5 mil de cetateni ,lasindu si radacinile,si o Tara sclava? Impostorii bor sint partasi egali la procesul de distrugere al Tarii.

        • Rezistenta crestina says:

          Zici ca are har ,galacticul stinga si cei ca el??? NU ARE .El si cei ca el sljesc satanismului cu diferita fatete :romano catolicism .diferite secte .ideoologii dictatoriale ,etc. NU A AVUT NICIODATA .NICI ultranefericitul danila fals patriarh cu gasca lor.Cauta ti preot duhovnic adevarat cu har .

        • Rezistenta crestina says:

          Impostorul galactic stinga si iona fals protopop si cu toata gasca lui de impostori de la nivelul judetului [centrul este in Bucuresti],mimeaza perfect piosenia si credinta .Tu nefiind din interior nu poti detecta falsul.Tine cont :diavolul este la fata ca ingerul de lumina ,ca si Creatorul,dar daca ii dai la o parte masca descoperi putreziciune si viermi. Ei sint uriasi actori ,iar energia o au de la diavol.Sf.Biserica este Sf. Biserica .Una si adevarata.Nu despartim noi rezistenta nimic ..Impostorii respectivi pur i simplu nu constituie Sf. Biserica.Ei sint falsa biserica.

        • preot says:

          Te putem ajuta cu un chirurg sa-ti scoata ipocrizia din cap si mai ales lingaiala popeasca.

          ,,Nu avem voie sa judecam,,etc da cine dracu va predat voua ma? ai sa desfiintam si puscariile sa eliberam criminalii in serie si copruptii ca o sa-i judece Dumnezeu.Handicapatilor

      • Rezistenta crestina says:

        Atotputernicul Dumnezeu

  17. Preot says:

    Nu înțeleg de ce cereri cu atâta foc,demisia prototipului ! Așteptați o perioada sa vedem de ce este sau nu in stare si dupa aceea dați va cu părerea! Citesc si nu înțeleg de ce vreți sa demisioneze! De cand e protopop , la protoierie lucrurile sunt mai disciplinate , e ordine si disciplina! De ce judecam înainte de fapte? Poate ca da nu e vrednic de funcția pe care o deține,dar asta doar timpul si faptele o pot demonstra! Oameni buni….ce se întâmpla de tarați biserica prin așa ceva? Așteptam sa vedem fapte actualului protopop si vom vedea ,poate chiar nu e vrednic…dar daca va fi? Oricum,oricine va veni nu va fi iubit de toți….

    • alin says:

      raspunsul la nedumerirea dumitale este simplu: vezi articolele impotriva lui si comentariile acide, vei avea destule explicatii! cu respect ti-am raspuns nedumeririi! 🙂

    • Preot says:

      A demonstrat destul pana acum. A târât biserica si pe preasfințitul în acest scandal monstru . Este clar ca este las. Dacă iubește biserica si pe preasfințitul , asa cum noi roti o facem,sa plece onorabil pana nu estebprea târziu!!!

      • Preot says:

        Cine târăște biserica in acest moment? Nu înțeleg de ce cereri cu atâta foc,demisia prototipului ! Așteptați o perioada sa vedem de ce este sau nu in stare si dupa aceea dați va cu părerea! Citesc si nu înțeleg de ce vreți sa demisioneze! De cand e protopop , la protoierie lucrurile sunt mai disciplinate , e ordine si disciplina! De ce judecam înainte de fapte? Poate ca da nu e vrednic de funcția pe care o deține,dar asta doar timpul si faptele o pot demonstra! Oameni buni….ce se întâmpla de tarați biserica prin așa ceva? Așteptam sa vedem fapte actualului protopop si vom vedea ,poate chiar nu e vrednic…dar daca va fi? Oricum,oricine va veni nu va fi iubit de toți….

    • Rezistenta crestina says:

      Zici :”oricine va veni” Da Dar ,indiferent ca va fi sau nu iubit de toti sa ajunga legal protopop nu prin abuz si actiuni dracesti ,anticrestine ,facute de o gasca de impostori in frunte cu mincinosul patologic si cu grave tulburari psihice .infiltratul ,papusa galaction stinga ,gheorghe sau cum ii mai zice si cu gasca lui de mizerabili penali :neacsu ,paunescu ,chirita .etc.UNUL CA IONA <AJUNS PROTOPOP PRIN INFRACTIUNE NU VA SUPORTA NICIODATA UN PREOT CRESTIN CREDINCIOS DEVOTAT MISIUNII LUI .INTOTDEAUNA VA PERSECUTA PE UNII CA ACEIA SI PE CRESTINII TOTI.

  18. mihai says:

    pleaca te rog! tu si cu mentorul tau (Ciulei) ati distrus generatii de preoti si credinciosi! muncim in parohii sa aducem oamenii la credinta si apare unul ca tine si darama toata truda noastra care nu este usoara, crede-ma, oamenii sunt usor de smintit, a ajuns sa ne fie rusine sa marturisim ca ne esti protopop!

  19. Pr. Liviu C. says:

    Aveti putin bun simt si renuntati la functia aceasta pe care nu o meritati. Ajungeti la un consens cu P.S. sa va recuperati investitia si lasati pe cineva cu mai mult bun simt. Multumesc!

  20. Ioana says:

    Punctul pe “I” a fost pus.Trebuie sa pleci , daca ai macar putina demnitate si onoare.O sa distrugeti episcopia si Biserica.Nu puteti fi nepasatori la atatea lucruri.Pleaca Cristi Ioana si salveaza-ti imaginea.Demisia !!!

  21. mihai says:

    am aprecia foarte mult daca ati demisiona, aceste articole devin din ce in ce mai acide si mai dureroase pentru Sfanta noastra si de Dumnezeu pazita Episcopie! o retragere cu demnitate da dovada de o demnitate preoteasca necesara in acest secol si asa secularizat, un scandal in plus chiar nu este necesar. De acum puteti consemna in C.V.-rile dv. din viitor ca ati fost si protopop, acum incetati cu mascarada asta ieftina. cugetati in sufletul dumneavoastra raul pe care il creeati, deja nu mai poate fi vorba de o inocenta a gandirii dumneavoastra, este vorba de un rau voit pe care il faceti intregii noastre Episcopii

  22. Ionut says:

    Saracul preot bogat. I-a dat sefului cateva masini si nu a mai avut contracandidati!

Leave a Comment

*

code