Sport

Festivalul fotbalului teleormănean – Roşiorii de Vede 2014

Data de 14 iunie este ultima în calendarul oficial al ediţiei 2013-2014, iar jocurile şi evenimentele care încheie un sezon după aproape zece luni de zile au loc pe stadionul Municipal din Roşiorii de Vede. Finala Cupei României (FCM Alexandria – Unirea Brânceni) va deschide evenimentele, va urma meciul de baraj pentru promovarea în Liga a 4-a, între ocupantele locurilor 2 din fiecare serie a Ligii a 5-a (Inter Gălăteni – seria I, Steaua Spătărei – seria II), după care este programată festivitatea de premiere pentru întreg sezonul. “Sperăm să fie un eveniment reuşit, sperăm ca jocurile să se desfăşoare într-un spirit de fairplay, după care, la premierea propriu-zisă, invităm toate echipele laureate să-şi ridice premiile”, a spus secretarul AJF Teleorman, Cătălin Cuşcă, despre evenimentele de sâmbătă.

Programul jocurilor din cadrul Festivalului fotbalului teleormănean, de sâmbătă, 14 iunie de la Roşiorii de Vede este următorul:

– (ora 10.30, finala Cupei României, etapa judeţeană) FCM Alexandria – Unirea Brânceni (arbitri Robert Croitoru – Roşiori, Cosmin Ciocan – Tr. Măgurele, Marinel Ovidiu – Roşiori; rez. Stelică Cutieru – Alexandria; obs. arbitri Alexandru Băjan – Videle, obs. organizare Cătălin Cuşcă – Alexandria);

– (ora 12.30, barajul pentru promovare în Liga 4) Inter Gălăteni – Steaua Spătărei (arbitri Cristina Babadac – Alexandria, Aurel Tănase – Roşiori, Alexandru Băjan – Videle; rez. Stelică Cutieru – Alexandria; obs. arbitri Florin Răducanu – Zimnicea, obs. organizare Cătălin Cuşcă – Alexandria);

– (ora 14.30) Festivitatea de premiere.

(B. Pană)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.