Sport

FCM Alexandria s-a prezentat “în piuneze” – Amatorism şi lipsă de preocupare la FCM!

fcmPrimul joc oficial din această vară pentru FCM Alexandria a arătat problemele majore pe care le are echipa, la acest moment al anului. Pe lângă faptul că s-a început pregătirea în data de 15 iulie (la începutul săptămânii), la jocul de miercuri, de la Roşiorii de Vede, FCM Alexandria s-a prezentat cu câţiva din jucătorii din sezonul trecut şi mulţi juniori. Antrenorul “de conjunctură” Nicu Lixandru a încercat să imprime echipei un stil cât mai echilibrat de a aborda partida, iar teama principală a acestuia era legată de “riscul de accidentări, faptul că nu am făcut pregătire deloc, sper să nu ducă la urmări nedorite”. Iar teama tehnicianului s-a văzut după minutul 35, iar din minutul 60, câte doi-trei jucători acuzau crampe musculare! Neaşteptat de modestă a fost şi evoluţia juniorilor, care n-au ştiut să profite de şansa de a juca la seniori (chiar pentru câteva minute), dar nici ei nu erau puşi la punct cu pregătire fizică.

Despre acest joc de Cupa României, se pot spune multe, însă este frapantă lipsa de preocupare a conducerii de la FCM Alexandria pentru această partidă. Că nu interesa absolut deloc Cupa, ar fi de înţeles, prin prisma cheltuielor suplimentare, mai ales pe fondul crizei acute de bani. Dar, după jocul în sine, după efortul făcut de jucători pe o căldură de 33 de grade (la startul meciului), nimeni din conducerea FCM nu i-a chemat pe jucători, să le ofere o apă sau un suc, chiar dacă s-a pierdut jocul – apropo, întreg lotul de la Sporting Roşiorii de Vede a fost invitat la o friptură şi o bere, după meci. Tot aici merită evidenţiat efortul făcut de Ionel Lătea (altfel unul din cei mai muncitori jucători ai FCM, de-a lungul sezonului trecut), care a venit de la Mehedinţi pentru a juca, plecând imediat acasă (nimeni din conducerea clubului n-a stat de vorbă cu acesta, după joc).

Este într-adevăr, o problemă în privinţa preocupării conducerii de la FCM Alexandria faţă de echipă, faţă de jucători, sau cel puţin aşa se pare. Iar acest lucru l-a precizat, chiar imediat după jocul de la Roşiorii de Vede fostul fotbalist Florea Voicilă, nemulţumit de modul în care sunt trataţi jucătorii echipei, chiar şi după un joc pierdut.

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.