Sport

FCM Alexandria – Metalul Peretu 6-0 – Pentru prima dată în acest sezon FCM este pe podium!

După câteva jocuri bune, încheiate cu victorii, FCM Alexandria pare echipa momentului în campionatul judeţean al Ligii a 4-a. Sâmbăta trecută, în meciul cu Peretu, alexăndrenii au avut emoţii doar vreo 5 minute (perioadă în care oaspeţii au avut şi o bară), după care n-au mai cedat iniţiativa. Florin Radu a deschis scorul cu o lovitură de cap (!) în min. 7, iar după jumătate de oră fundaşul Olteanu a majorat diferenţa (după un fault prealabil, nesancţionat de arbitru). Bădăuţă şi-a trecut numele pe lista marcatorilor de două ori (însă n-a urcat pe prima poziţie a golgheterilor), iar Radu şi Lătea au completat lista marcatorilor. Interesant este faptul că la acest joc, în care diferenţa de valoare dintre echipe s-a văzut “cu ochiul liber”, antrenorul gazdelor, Mircea Cristescu, a preferat să facă toate cele patru înlocuiri în decurs de 15 minute; iar titularii au lăsat locul în teren celor tineri, care s-au descurcat destul de bine.

După acest succes categoric, FCM Alexandria urcă pe locul 3 în clasament, pentru prima dată în acest sezon, rămâne la 6 puncte distanţă de primul loc, dar este lider în clasamentul golaverajului după cele 11 runde jucate din acest sezon!

“A fost un joc pe care l-am câştigat spun eu fără prea mari probleme. Însă, pentru mine, personal, rămâne acelaşi obiectiv, primul loc şi promovarea în Liga a 3-a, sperăm să putem reuşi acest lucru, pentru că mai este mult de jucat şi multe se pot întâmpla până la final!” – Florin Radu, căpitan FCM Alexandria.

 

– FCM Alexandria – Metalul Peretu 6-0 (au marcat Florin Radu 7, 58, Alexandru Olteanu 30, Cătălin Bădăuţă 35, 55, Ionel Lătea 90); pentru FCM Alexandria au jucat: L. Celic (54, A. Crăciun), A. Olteanu, D. Lucan, S. Răducu, F. Radu (66 C. Pârjolea), M. Marin (51 B. Moraru), M. Mitran, M. David, L. Brânceanu, C. Bădăuţă (57 M. Tereuci); a arbitrat Robert Croitoru (Roşiori).

Clasamentul Ligii a 4-a după 11 etape arată astfel:

1. Sporting Roşiori                              11      9        2        0        32-5   29 (11)

2. Pamimai Videle                     11      8        2        1        26-4   26 (8)

3. FCM Alexandria                              11      7        2        2        42-11 23 (8)

4. Astra Plosca                         11      7        1        3        25-14 22 (4)

5. VN Olteni                              11      6        4        1        20-14 22 (4)

6. Unirea Ţigăneşti                    11      6        3        2        23-10 21 (6)

7. Unirea Brânceni                     11      5        5        1        14-7   20 (2)

8. Ajax Botoroaga                     11      4        2        5        13-16 14 (-1)

9. Udinese Uda Clocociov        11      4        2        5        13-17 14 (-1)

10. Dunărea Zimnicea                11      4        2        5        14-22 14 (-1)

11. Spicpo Poroschia                11      3        1        7        11-27 10 (-8)

12. FC Traian                           11      2        2        7        14-28 8 (-7)

13. Metalul Peretu                     11      2        1        8        13-25 7 (-8)

14. Rapid Buzescu                    11      2        1        8        13-30 7 (-11)

15. Tineretul Suhaia                   11      2        1        8        9-29   7 (-11)

16. Voinţa Saelele                     11      2        0        9        9-30   6 (-9)

B. Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.