Sport

FCM Alexandria în Liga a 3-a – O promovare muncită, dorită şi meritată, chiar dacă a fost obţinută cu emoţii!

FCM pag8_1FCM pag8_2

S-a terminat barajul de promovare în Liga a 3-a şi FCM Alexandria a reuşit, de această dată, promovarea! După un sezon pe care l-a controlat destul de autoritar şi la finalul căruia a reuşit să obţină titlul judeţean, FCM Alexandria a câştigat şi disputa cu campioana din Ialomiţa, Andrias Andrăşeşti, cu scorul general 4-2 (3-1 în tur la Alexandria, 1-1 în retur la Andrăşeşti). A fost momentul de triumf al echipei antrenată de Romulus Ciobanu, tehnicianul alexăndrenilor venit cu gândul clar de a promova echipa în Liga a 3-a, în toamna anului 2014. Adus în ediţia anterioară de campionat după etapa a 9-a la FCM Alexandria, Romulus Ciobanu a pornit la un drum lung, anevoios şi destul de riscant, acela de a promova echipa la eşalon divizionar în 2016; iar acest obiectiv l-a reuşit şi a vorbit, tangenţial despre el, după asigurarea promovării în Liga a 3-a. “Pentru mine, această promovare este rezultatul unei munci începută în urmă cu un an şi jumătate, îi felicit pe jucători şi mă bucur că am format alături de ei un grup unit, valoros, care este capabil de a face performanţă. Şi pentru mine, ca antrenor, este un motiv de satisfacţie, pentru că am avut încredere în aceşti jucători, iar ei m-au convins că merită această încredere!”, a spus Romulus Ciobanu, antrenorul FCM-ului după returul de la Andrăşeşti, în urma căruia s-a conturat promovarea.

Faptul că s-a dorit promovarea ca obiectiv major nu încape îndoială şi nici nu poate fi contestat de cineva, încă din 2014, când FCM Alexandria a jucat primul sezon în judeţ. Că s-a realizat abia acum această performanţă, contează mai puţin acum. Totuşi, trebuie spus că pentru FCM Alexandria este primul baraj pe care îl trece cu bine, după cel ratat în 2009, însă Teleormanul se poate mândri cu mai multe jocuri de promovare câştigate de campioanele judeţene, de la reintroducerea barajelor de promovare.

 

Iată mai jos lotul echipei FCM Alexandria 2016, cea care a câştigat campionatul judeţean (ediţia 2015-2016) şi barajul de promovare (2016) în Liga a 3-a: Florin Olteanu, George Manta – portari; Alexandru Olteanu, Ovidiu Gheorghe, George Bârsănel, Bogdan Sitaru, Eduard Sârbu, Florin Dincă, Dragoş Boşoteanu, Ionuţ Dragu, Orlando Preda, Ciprian Bratoi – fundaşi; Cătălin Desculţu, Silviu Mândru, Marius Penescu, Leonard Brânceanu, Florin Radu, Marius Boagiu – mijlocaşi; Cosmin Căpăţână, Cristian Pârjolea, Adelin Barbălată, Valentin Chiţu – atacanţi; staff tehnic: Romulus Ciobanu (antrenor principal), Marian Botea (antrenor secund), Marian Ioana (antrenor cu portarii); Constantin Miruţă (organizator de competiţii, delegat), Marius Predoi (maseur); conducerea clubului: Bogdan Ciobanu (preşedinte),

Sorin Albeanu (vicepreşedinte).

 

Rezultatele echipelor teleormănene în jocurile de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a (Divizia C) de la reintroducerea meciurilor de promovare (2006):

(2006) CF “Fl. Voicilă” Alexandria – Nova Force Giurgiu (GR) 2-1;

(2007) Turris Tr Magurele – Sportul Rm Vâlcea (VL) 2-0;

(2008) Petrolul Videle – Petrolistul Bolintin Vale (GR) 4-0;

(2009) FCM Alexandria – Comprest Gim Bucureşti 1-2;

(2010) Dunprea Turris Turnu Măgurele – CS Sopot (DJ) 2-1;

(2011) Viaţă Nouă Olteni – CS Ştefăneşti 1-3;

(2012) Pamimai Videle – Avântul Floreşti (GR) 1-3;

(2013) Sporting Roşiorii de Vede – FC Balş (OT) 0-1;

(2014) Sporting Roşiorii de Vede – Comprest Bucureşti (B) 1-0;

(2015) Sporting Turnu Măgurele – AS Milcov (OT) 2-0, 3-1;

(2016) FCM Alexandria – Andrias Andrăşeşti (IL) 3-1, 1-1.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.