Sport

FCM Alexandria are bagajele făcute pentru Liga a 4-a! – Înfrângere după cel mai slab joc din retur

AlbeanuToată lumea aștepta să vadă la lucru pe FCM Alexandria, după câteva jocuri în care parcă evoluția avea ceva care putea da speranțe, mai ales că advesar era echipa CS Afumați, echipa care a schimbat antrenorul în turul campionatului. Se miza pe determinarea jucătorilor, pe tactica optimă a antrenorului Sorin Albeanu, pe orice ar fi fost util unei echipe aflată în criză efectiv de puncte și orice alt rezultat decât victoria ar coborâ-o mai mult spre retrogradare. Că n-a fost așa, a văzut toată lumea care a fost la stadionul Municipal – au fost circa 500 de spectatori, inclusiv cei veniți de la Afumați! – iar echipa care a dominat jocul, aproape autoritar, a fost cea oaspete. A încercat antrenorul Albeanu să le imprime jucătorilor o tactică agresivă, dar aceștia, după vreo 20 de minute bune, la începutul meciului, “s-au tăiat ca macaroana” inexplicabil. A urmat un autogol spectaculos al unui jucător care s-a aflat la debut ca titular la FCM – este vorba de Stuparu, au fost multe greșeli individuale de neînțeles și o apatie mai ceva ca în fața unei echipe de top, din partea multor jucători. Cel mai bune de pe teren și care și-a făcut (încă o dată) treaba a fost portarul Celic, care a scos cel puțin șapte șuturi pe poartă, din care 3-4 din poziții de gol.

Singura fază mai bună a alexăndrenilor, cea din care Florin Radu a egalat (min. 59), a venit după o acțiune individuală, acesta fiind singurul care a mai făcut diferența în teren. Altfel, un gol norocos al oaspeților picat în penultimul minut de joc – poate că era mai bine ca lucrurile să se tranșeze mai devreme, pentru a nu aduce atât de mulți nervi spectatorilor, o evoluție ștearsă a alexăndrenilor care, uneori, au lăsat impresia că nu înțeleg că acest rezultat i-a retrogradat (în acest context, maniera de arbitraj a bucureșteanului Marodin, care a iritat pe gazde, chiar n-a mai contat).

 

– FCM Alexandria – CS Afumați 1-2 (F. Radu 59 / O. Stuparu autogol 30, M. Ionică 89). La FCM Alexandria au jucat: L. Celic, A. Olteanu, O. Stuparu, L. Floricel (67 O. Nicolae), I. Lătea, D. Bădănoiu (67 M. Urucu), A. Pencea, A. Matache (46 M. Mitran), F. Radu, D. Ene, C. Bădăuță (  C. Pârjolea). A arbitrat M. Marodin (București).

Rezultatele complete ale etapei a 19-a în seria a 3-a, Liga a 3-a au fost:

– FC Voluntari – CS Vişina Nouă 1-1 (Fl. Maxim 70 / Burcea 13); CS Ştefăneşti – CS Tunari 4-2 (Negoescu 25, G. Anton 32, Ad. Bălan 35, M. Damaschin 65 / Păştin 60, C. Ivan 80); Concordia II Chiajna – Viitorul Domneşti 3-3 (Fl. Răsdan 44 – pen, Savin 46, 59 / Fl. Prodan 23, R. Cristea 25, S. Drăgan 90+3); FCM Alexandria – CS Afumaţi 1-2; CS Baloteşti – FC Caracal 3-0 (V. Crăciun 25 – pen, Marinaş 76, M. Ardeleanu 85); Progresul Cernica – ACS Berceni 2-1 (I. Radu 76, Colţatu 90+5 / A. Creţu 16); Inter Clinceni a stat.

Clasament

1. ACS Berceni               17      11      3        3        33-16 36 (9)

2. CS Ştefăneşti              16      10      3        3        31-16 33 (6)

3. CS Baloteşti                18      9        5        4        26-16 32 (2)

4. CS Afumaţi                 18      8        6        4        36-19 30 (6)

5. FC Caracal                  18      8        6        4        21-14 30 (3)

6. Viitorul Domneşti        18      8        2        8        23-26 26 (-1)

7. Inter Clinceni               17      7        4        6        21-24 25 (1)

8. Progresul Cernica        18      7        2        9        23-29 23 (-1)

9. CS Vişina Nouă           17      4        8        5        17-20 20 (-4)

10. CS Tunari                 18      4        4        10      24-39 16 (-8)

11. FC Voluntari             17      2        9        6        14-19 15 (-12)

12. FCM Alexandria        17      2        5        10      18-31 11 (-16)

13. Concordia II Chiajna 17      2        5        10      14-32 11 (-16)

 

Sorin Albeanu își asumă înfrângerea

Antrenorul Sorin Albeanu era foarte abătut la finalul jocului, însă a avut tăria de character să facă o scurtă declarație: “A fost un joc mai slab al nostru, am întâlnit o echipă bună, care a jucat într-un ritm foarte bun. Sigur, n-am avut nici șansă, pentru că puteam să scoatem un punct, dar cred că jucătorii s-au speriat prea tare de adversar. Eu speram ca înfrângerea din tur să-i motiveze, iar azi ei au evoluat timorați în fața unei echipe, repet, bună pentru această competiție. Nu vreau să arunc vina spre jucători, eu îmi asum acest eșec și sper să fim capabili să mergem mai departe, chiar dacă, în mare măsură, șansele noastre de evitare a retrogradare sunt compromise”.

Tehnicianul alexăndrean a mai spus faptul că este foarte dificil, mai ales în situația actuală, să-i motivezi pe jucători, lucru pe care l-a remarcat la jucători încă de acum câteva etape; iar presiunea existentă și lipsa rezultatelor sunt  cele mai severe probleme ale lotului alexăndrean.

 

Liviu Floricel plângea după joc!

Schimbat la jumătatea reprizei secunde, din cauza unei dureri la picior, fundașul Liviu Floricel a privit neputincios, de la marginea terenului, când oaspeții se bucurau la golul 2, din finalul meciului. La final, conștient probabil că soarta retrogradării FCM-ului s-a scris, Floricel, altfel un jucător care este capabil să tragă echipa după el, a irzbucnit în plans. și nici colegilor săi nu le era prea bine, după înfrângerea de vineri.

Bogdan Pană

3 Comments

  1. Aceasta echipa nu-si va mai revenii niciodata pana cand nu va fi desfiintata definitiv.Pentruca fantoma lui Voicila va fi prezenta in mentalul ei permanent.Dupa desfiintare daca se va gasi cineva care are acest microb in sange si nu-i va fi gandul in primul rand la un castig imediat dupa urma echipei de fotbal, poate renaste ceva, daca nu, nu ne mai putem astepta la ceva! Uitati-va in tot judetul ca peste tot este la fel si asta se datoreaza si incultului de la conducerea AJF-ului care colac peste pupaza isi doreste nici mai mult nici mai putin decat Casa Fotbalului!!??(Tara arde si baba se piaptana!)

  2. Asta este valoarea noastra.
    Voicila este vinovatul nr.1.
    Atat timp cat acest golan pe nume Voicila sa
    implicat in fotbalul din Alexandria acesta este
    rezultatul.
    A fost lasat sa fie dirijor din toate punctele de vedere
    iar rezultatul este acesta.
    Un golan Voicila!
    Ce a realizat acest om in viata.

  3. Tare de tot chestia cu „… se miza… pe tactica optimă a antrenorului Sorin Albeanu…”! S-ar putea, totusi, sa aflam si noi vreodata care este acea tactica, mai ales ca este optima???

Dă-i un răspuns lui Ismail Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.