Sport

FCM Alexandria a fost tăvălită la Afumaţi!

Niciodată echipele din Alexandria n-au pierdut la 8 goluri diferenţă!

Nimic nu anunţa dezastrul de la echipa FCM Alexandria înaintea jocului de vineri, cu CS Afumaţi. Deşi nervii se acumulaseră în ultima perioadă, iar jocul scârţâia serios, nimic, absolut nimic nu prevestea corecţia din runda a 6-a, care va rămâne mult timp întimpărită în memoria pasionaţilor de fotbal din Alexandria. Pe terenul unei echipe care a început la fel de modest sezonul, CS Afumaţi, alexăndrenii au dat o lecţie despre cum nu trebuie abordat un joc în deplasare. Antrenorul Alexandru Gheorghe a început jocul, forţat de împrejurări, cu ideea clară să nu piardă, dispunerea defensivă a echipei arătând clar intenţiile la acest joc. Numai că, după un start relativ echilibrat – gazdele au deschis scorul în primul sfert de oră, a venit faza din min. 30, când Urucu a trimis mingea în poartă, arbitrul Z. Erdei (Slatina) validează în primă fază golul, apoi revine şi reia jocul fără să acorde golul. De aici însă, nimic nu mai are nici un sens: FCM Alexandria a fost groggy 60 de minute şi s-a trezit că este protagonista celei mai mari umilinţe din fotbalul alexăndrean!

Nici un sens nu a avut  jocul pentru cei 14 alexăndreni (Celic, Matache, Grosu, Floricel, Leu, Bădănoiu, Lucan, Pencea, Urucu, Lătea, Ene, plus cei care au intrat pe parcurs, Olteanu, Stanciu, Ţânţăreanu, O. Nicolae), nici unul nu a priceput ce e cu el pe teren, iar la final umilinţa a fost greu de suportat.

Rămâne de văzut acum ce va zice conducerea clubului, care va fi părerea preşedintelui Florea Voicilă despre această umilinţă a echipei, dar mai ales care va fi explicaţia antrenorul Alexandru Gheorghe după cel mai sever eşec al lui pe banca FCM-ului, vom afla în zilele următoare.

Să mai spunem că niciodată o echipă din Alexandria, la nivel divizionar, nu a pierdut la o diferenţă de opt goluri, iar maniera în care a pierdut vineri, la Afumaţi, FCM, i-a făcut pe cei din stefful clubului să spună că “ne era ruşine de ce se întâmplă în teren!”.

 

Antrenorul a fost “lucrat” de jucători, asta da glumă!

În urmă dezastrului de vineri, de la afumaţi, se pus foarte serios problema schimbării antrenorului Alexandru Gheorghe. Multele voci care îl acuzau pe tehnician că nu mai poate ţine echipa în mână, dar şi acuzele unora care spun că nu are acel “ceva” pentru FCM Alexandria şi pentru Liga a III-a, îşi găsesc acum justificare. Nu ţine însă un zvon, apărut prin mediile fotbalistice locale, care spune că, de fapt, «antrenorul Alexandru Gheorghe a fost “lucrat” de unii jucători!». Este un zvon care nu mai are nici un fel de susţinere, atâta timp cât echipa, FCM, fotbalul alexăndrean dacă vreţi, s-au făcut de râs vineri, la Afumaţi. Concluzia este una singură, aşa nu se mai poate, iar la echipă trebuie produs un şoc, trebuie schimbat ceva!

 

Rezultatele complete ale etapei a 6-a în seria a 3-a, Liga a III-a au fost:

– CS Tunari – CS Ştefăneşti 5-0 (Giugiumică ’15, ’25, P. Păştin ’57, I. Popescu ’75, P. Mihalache ’85);
– Viitorul Domneşti – Concordia II Chiajna 1-2 (O. Zaharia ’80 / Yuksel Ibric ’10, D. Stan ’78);
– CS Afumaţi – FCM Alexandria 8-0 (Lădaru ’12, Al. Zaharia ’28,’36, C. Stanciu ’67, ’73, ’81, Vlada ’79, ’89);
– FC Caracal – CS Baloteşti 1-0 (Cr. Niculescu ’82);
– ACS Berceni – Progresul Cernica 2-0 (C. Ionică ‘2, Bănaru ’48);
– CS Vişina Nouă – FC Voluntari – s-a jucat pe 07.10.2012;

– Inter Clinceni a stat.

Clasament

1. ACS Berceni                         5        4        1        0        10-2   13 (4)

2. FC Caracal                           6        4        1        1        7-2     13 (4)

3. Viitorul Domneşti                  6        4        0        2        5-4     12 (3)

4. CS Baloteşti                          6        3        1        2        7-4     10 (1)

5. CS Afumaţi                           6        3        0        3        13-7   9 (0)

6. CS Tunari                             6        2        2        2        10-7   8 (-1)

7.Concordia 2 Chiajna               5        2        1        2        8-7     7 (-2)

8. CS Ştefăneşti                        5        2        1        2        6-9     7 (1)

9. CS Vişina Nouă                    5        1        2        2        3-5     5 (-1)

10. Progresul Cernica                6        1        1        4        5-10   4 (-5)

11. Inter Clinceni                       5        1        1        3        3-9     4 (-2)

12. FCM Alexandria                  5        1        1        3        4-12   4 (-2).

13. FC Voluntari                       4        1        0        3        3-6     3 (-6)

Bogdan Pană

5 Comments

  1. Gheorge=Numele Imbecilitatii, Incompetentei, Nesimtzirii si Cretinatatzii Absolute!!!!Ce draqu are Gheorhe in comun cu footbalul?????Nimic!!!!Un ciugulitor marunt, care acum 1 milion de ani a jucat la o echipa a unui ospatar in Moldova!!!!Cade casa pe el si ii zangane capul de prostie si rautate!!!!!Marsh draqu la Clocociov, acolo iti este locul!!!!

  2. Explicaţia pentru şirul de insuccese înregistrate de echipa din Alexandria, este una singură: antrenorul a pierdut controlul vestiarului. În plus, are şi două idei fixe: că indiferent de ce şi cum, în teren trebuie să se afle Grosu şi Floricel. Dacă cel de al doilea a mai demonstrat cîte ceva, Grosu este o adevărată „mână moartă” de la primul joc disputat. Degeaba se tot aduc argumemte că are experienţă, că a jucat pe unde a jucat… Cert e că acum nu joacă nimic… Nu ştiu de ce nu se acceptă ideea că nu „joacă numele”, ci individul. Or, din Grosu a rămas a rămas doar numele…

  3. Daca nu pleaca Alex Gheorghe, cred ca il dau astia afara, oricum e clar ca nu vrea sa plece, dar poate intra lumea peste el, pe tere. Problema este, cine va veni, va face curatenie, prin vestiar? ca ceva echipa ar fi..

  4. Michel Telo

    Sinsitrul Alexandru Gheorhe!!!!O nulitate, remarcat prin faptul ca a devenit maimutza familiei Voicila!!!I se spune Gibonul!!!!

  5. Gheorghe Alexandru sta pe net, injurand tot felul de presupusi inamici!!!Imbarliga parinti de copii pretinzand bani ca ii face mari vedete, linge gratare pe la unul Boangher, poopa in buci primarul de la Uda!!!!Cerseste bani la dame neconsolate pe la Pitesti!!!!Cand sa se mai ocupe si de Alexandria!!!!!Bietul handicapat, cat crede ca mai imbarliga si minte!!!se vede din satelit ca este inteligent cat par are in cap!!!!

Dă-i un răspuns lui Michel Telo Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.