Social

Experimentul “Restaurantul” – La Alexandria, o masă la restaurant echivalează cu munca de o zi a majorităţii clienţilor

restaurante1Carmen Dumitrescu

Dacă dai o raită prin restaurantele din Alexandria, e posibil să nu ai loc la masă. Senzaţia generală e aceea că în anumite intervale din zi toată lumea îşi sistează activităţile şi pleacă spre restaurant pentru a petrece timp de calitate cu prietenii şi cunoscuţii. Şi, cum preţurile la majoritatea localurilor din oraş sunt destul de piperate, un observator naiv ar putea conchide că nivelul de trai al locuitorilor municipiului e cel puţin unul decent. Puţini presupun câte sacrificii fac unii dintre alexăndreni pentru a lua masa în oraş de câteva ori pe lună, în condiţiile în care puţini dintre ei câştigă ceva mai mult peste salariul minim pe economie. Dar obrazul subţire cu sacrificii se ţine şi, uneori, de dragul imaginii, poţi face foamea câteva zile. Să nu uităm cât de importantă este şi maşina pe care o parchezi în faţa restaurantului, chiar dacă mulţi dintre posesori au în rezervor strict cantitatea de combustibil necesară transportului până local.

“Restaurante de fiţe” versurs “restaurante de cartier”

Abordând, însă, situaţia strict din punct de vedere matematic, putem ajunge la concluzia deloc suprinzătoare, potrivit căreia un salariu minim pe economie nu reuşeşte să acopere decât maxim opt note de plată la oricare dintre restaurantele din oraş, dacă alegi să achiţi şi consumaţia unui însoţitor. Dacă eşti egoist şi plăteşti doar pentru tine, dintr-un salariu minim pe economie mânănci la restaurant o dată pe zi timp de două săptămâni. Şi renunţi la plata utilităţilor şi ratelor. Oricum, aceste cheltuieli sunt supraestimate. Dar informaţiile trebuie verificate, aşa că pentru a înţelege exact cum stau lucrurile, am făcut un tur de forţă prin restaurantele din municipiu, observând astfel avantajele şi dezavantajele restaurantului atunci când veniturile nu depăşesc 1.200 de lei pe lună. Am ales, în acest sens, un local bine cotat şi unul mai puţin central, diferenţa de preţ fiind destul de considerabilă dacă analizăm notele de plată obţinute la final.

Amabilitatea e scumpă

Prima oprire a vizat restaurantul “de fiţe”, situat în zona centrală a Alexandriei, un loc cunoscut pentru terasa lui bine amenajată, dar şi pentru mâncarea bună pe care o oferă publicului dornic să se afişeze atunci când îşi delectează papilele gustative. Împreună cu un însoţitor, ne-am aşezat la una dintre mese. Prompt, ospătarul s-a prezentat cu mediul. L-am rugat să ne recomande ceva. Ne-a răspuns că nu îşi permite, că totul e o chestiune de gust şi preferinţă. Îl cheamă Marin şi spune că lucrează la restaurant de doi ani. Îi place munca lui, pentru că are ocazia să socializeze mult şi să cunoască mulţi oameni. A terminat facultatea de construcţii, dar nu a profesat niciodată în domeniu. Uneori te resemnezi: “Nu e o muncă foarte grea, dar sunt momente în care îţi pierzi vigilenţa. Oboseşti. Dar cel puţin ţigările le ai asigurate din bacşisuri. Mai ai şi avantajul zilelor libere. Aşa că nu e un lucru deloc trist să lucrez în domeniul alimentaţiei publice în Alexandria. Cred că ar trebui să îţi şi placă să interacţionezi cu oamenii. Altfel, nu ştiu dacă te poţi descurca foarte bine”. Comandăm pentru început, două sucuri de fructe a 12 lei fiecare. Suntem serviţi prompt. Ospătarul pare să ne simpatizeze. Se uită des în direcţia noastră pentru a vedea dacă mai vrem ceva. Cerem apoi câte o ciorbă de burtă, cu ardei iute şi smântână cu două chifle. Ne uităm rapid în mediu. Ciorba ne costă 7 lei de persoană, la care se adaugă chiflele de 1 leu bucata, ardeii iuţi a 50 bani bucata şi bolul cu smântână, în valoare de 1 leu. Ciorba ne place, iar ospătarul ne priveşte cu simpatie, ca şi cum el însuşi ar fi pregătit primul fel de mâncare. Nişte tineri de la masa vecină mânăncă peşte. Vorbesc despre câţi peşti congelaţi ar fi putut cumpăra din comerţ la banii peştelui din farfuria de restaurant. Dar probabil că ei mănâncă pe banii părinţilor şi cheltuiala nu îi doare foarte mult. Am comandat din nou câte un şniţel parizian şi o porţie de cartofi natur, la care am cerut o câte o salată asortată mare. Aruncând o privire în meniu, am constatat că şniţelul ne costă 15 lei de persoană, garnitura de cartofi natur 6 lei de persoană, iar salata 9 lei. Am decis că e acceptabil. Aşa că am comandat şi desertul, constând într-o prăjitură din ciocolată şi fructe de pădure, în valoare de 12 lei şi o porţie de clătite cu dulceaţă de vişine, în valoare de 10 lei. La final am cerut nota de plată care nu ne-a suprins deloc. 63 de lei de persoană. Am lăsat câte 70 de lei şi am plecat mulţumiţi.

Obrazul subţire cu sacrificii se ţine

Spre seară, ne-am îndreptat către restaurantul “de cartier”, unde am comandat exact aceleaşi produse. Asta după câteva zeci de minute de aşteptare, până când ospătarul s-a deranjat să ne întrebe de ce aşteptăm acolo. L-am întrebat cum se numeşte. Ne-a răspuns sec că nu i se pare important pentru noi, ca şi clienţi, să ştim numele lui. N-am mers mai departe cu interogatoriul, fiind evident că ospătarul era prea prost dispus pentru aşa ceva. Nota de plată finală, însă, a reuşit să compenseze atmosfera deloc plăcută şi lipsa de amabilitate a ospătarului: 45 de lei de persoană.

Având aceste experienţe la activ, dar şi datele exacte legate de valoarea salariilor câştigate de alexăndreni, putem acum trage şi concluziile.

Statistici triste

Astfel, potrivit celor de la Direcţia Judeţeană de Statistică Teleorman, din numărul total al angajaţilor alexăndreni, 40% câştigă sub 1000 de lei lunar. Foarte puţini câştigă contravaloarea salariului mediu pe economie, adică 2117 lei. De aceea, am reuşit să concluzionăm că dintr-un salariu de 1000 de lei pe lună, un alexăndrean poate mânca, împreună cu un prieten, la restaurante de fiţe de 15 ori o dată pe zi şi la un restaurant de cartier de 22 de ori. Dacă echivalăm costul unei mese la restaurant cu valoarea muncii prestate de alexăndreni, ajungem la concluzia că un alexăndrean care câştigă 1000 de lei lunar, câştigă aproximativ 35 de lei zilnic. Bani pe care mulţi dintre ei îi cheltuie pentru o singură masă în public. În mod evident, s-ar putea presupune deci că restaurantele de cartier sunt ceva mai aglomerate decât cele centrale, însă la Alexandria, paradoxurile sunt la ele acasă. Aşa că restaurantele pretenţioase sunt întotdeauna pline de consumatori, chiar dacă e foarte greu de înţeles cum reuşesc atâţia alexăndreni săraci să-şi salveze imaginea în fiecare zi consumând cel puţin un suc sau o băutură alcoolică pe terasa unui local din oraş.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.