Politic

Eugen Pîrvulescu: „Am convingerea că preşedintele Iohannis a luat decizia corectă”

Preşedintele Klaus Iohannis a anuntat marţi, 27 decembrie, în cadrul unei declaraţii de presă foarte scurte, că nu acceptă propunerea coaliţiei PSD + ALDE pentru funcţia de premier, în persoana fostului ministru al Dezvoltării din guvernarea Ponta, Sevil Shhaideh. Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a cerut coaliţiei să facă o nouă nominalizare pentru funcţia de premier.

Referior la motivele ce au stat la baza deciziei sale, preşedintele s-a rezumat la a spune că a „cântărit cu grija argumentele pro şi contra”.

„Săptămâna trecută, când am avut consultări cu partidele politice, PSD şi ALDE, care au ţinut să vină împreună la consultări, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru poziţia de prim-ministru. Am cântărit cu grijă argumentele pro şi contra, şi am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD + ALDE să facă altă propunere”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Referitor la subiect, preşedintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu a precizat că nu poate să exprime un punct de vedere referior la propunerea PSD pentru funcţia de premier, dar că are încredere în preşedintele Klaus Iohannis şi în deciziile pe care le ia acesta. Totodată, a declarat senatorul PNL, soluţia este ca PSD şi ALDE să vină cu o altă propunere pentru funcţia de premier.

„Consider că preşedintele a analizat foarte bine situaţia şi a decis în consecinţă. Eu cred în preşedintele Iohannis şi în deciziile pe care le ia, iar Coaliţia PSD-ALDE trebuie să vină cu altă propunere de premier, aceasta este soluţia. În ceea ce priveşte propunerea refuzată de preşedintele Iohannis, nu ştiu ce a gândit Liviu Dragnea când a propus-o pe doamna Sevil Shhaideh, însă am convingerea că preşedintele Iohannis a luat decizia corectă”, a declarat Eugen Pîrvulescu.

Propunerea PSD pentru funcţia de premier, Sevil Shhaideh, este o figură politică aproape necunoscută. A fost secretar de stat şi ministru al Dezvoltării în guvernul Ponta, când l-a înlocuit chiar pe Liviu Dragnea. Anterior, a lucrat la Consiliul Judeţean Constanţa. (Violeta Mocanu)

4 Comments

  1. sa dispara aceasta spurcaciune a politici teleormanene care paoarta numele de Pirvulescu. Un anafabet,incult si bandit!!!
    Uita cium spunea in 2012 cand era membru al Aliantei Civice-Imputitii de la PNL!!!!!

  2. Vai de capul tău de analfabet . Te dai mare cu jeepanu printre amărâții din TR , si pe fruntea ta scrie faliment. N-ai bani nici de motorina. Esti plin de datorii , din care nu stiu daca vei ieși in curând ,dar esti tot MÂNDRU . In mintea ta stralucita, împarți societatea in 2: oameni si senatori .
    Treci acasă…

  3. Analfabet adventist si hot care s-a pus prin forta primul pe lista de senatori, prabusind astfel PNL la 18% in Teleorman. Interesul poarta felul adventistului fara facultate!

  4. Mai, nu se poate ! A ajuns si analfabetul asta, redistribuit pe post de senator, sa aiba pareri ! La aleferi anticipate cu voi !

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.