Eugen Pîrvulescu: “Ciolacu și Gâdea s-au întâlnit cu primarii să împartă firimiturile”

Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu și secretarul general interimar al PSD Paul Stănescu s-au deplasat, luni seară, la Alexandria, pentru a încerca să întoarcă din drum primarii care au ales să treacă la PNL și pentru a stopa exodul edililor social-democrați, în ultima perioadă fiind vehiculate și alte nume grele din PSD care ar vrea să părăsească partidul.

Din tabăra social-democrată nu se aude mare lucru despre ce anume s-ar fi discutat în cadrul întâlnirii, singura informație scăpată fiind faptul că Dănuț Cristescu, actualul șef al Consiliului Județean, i-ar fi anunțat pe liderii PSD că a fost “curtat” de conducerea PNL. Se joacă dur, așadar, înaintea alegerilor locale, iar surprize dintre cele mai mari pot să apară oricând.

O poziție la deplasarea în județ a conducerii centrale a PSD a avut, însă, președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu.

“Dincolo de discursuri emoționale, cum că Adrian Gâdea i-a susținut pe primari cât a fost la Ministerul Dezvoltării, Ciolacu a venit la Alexandria să le spună primarilor că va pica Guvernul Ludovic Orban, o minciună sfruntată de altfel. I-au păcălit și de data asta, așa cum i-au păcălit și până acum. De proiecte pe hârtie e toată lumea sătulă. Ciolacu și Gâdea s-au întâlnit cu primarii să împartă firimiturile, ei nu mai au ce să promită nici primarilor, nici cetățenilor. Au văzut oamenii cine sunt și ce pot cei de la PSD, nu mai au ce minciuni să îndruge”, spune liderul PNL Teleorman, despre deplasarea președintelui PSD la Alexandria.

Pe surse, se pare că la întâlnire nu a participat niciunul dintre primarii PSD care au părăsit partidul în ultima perioadă. Nu este și cazul primarului de la Măgura, care cu toate că a negociat cu PNL să treacă în barca liberală, în cele din urmă a rămas la PSD. Cât despre cei care nu au anunțat că vor să părăsească tabăra PSD, dar care ar cam avea de gând, rămâne de văzut cât de convingător a fost Marcel Ciolacu.

Leave a Comment

*

code