Eveniment

Elevii unităţilor şcolare din judeţ au sărbătorit Ziua Mondială a Educaţiei

Ziua Mondială a Educaţiei se sărbătoreşte, anual, pe data de 5 octombrie. În şcoli nu se desfăşoară cursuri, însă elevii şi profesorii participă la dezbateri, activităţi culturale sau alte manifestări specifice.

În acest an, Ziua Mondială a Educaţiei s-a serbat pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă (adoptată de ONU în septembrie 2015), care garantează o educaţie de calitate.

De asemenea, în acest an, de Ziua educaţiei, s-au marcat 51 de ani de la adoptarea Recomandării UNESCO şi a Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la statutul cadrelor didactice (1966).

Elevii Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” au sărbătorit Ziua Mondială a Educaţiei prin muzică, dans şi teatru

Elevii Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” din municipiul Alexandria au sărbătorit, în acest an, prin muzică, dans, teatru, pictură şi desen Ziua Mondială a Educaţiei. Astfel, în cadrul activităţii oferite de membrii Consiliului Şcolar al elevilor, sub coordonarea consilierului educaţional Cristinela Dobrică, ce a avut loc în biblioteca şcolii, elevii au ţinut scurte cuvântări pe tema zilei şi au oferit momente artistice: scurte piese de teatru, cântece vesele şi dansuri tradiţionale ale popoarelor de pe mapamond.

Despre rolul educaţiei în viaţa copiilor de azi şi adulţilor de mai târziu a vorbit Denisa Toader, elevă în clasa a VIIa D, care le-a explicat celor prezenţi că „Dacă educaţie nu e, nimic nu e!”, în timp ce elevi ai claselor a va B şi a VIIIa C au oferit un scurt moment muzical prin care au arătat că „Educaţia începe în sânul familiei”.

De asemenea, activitatea a cuprins şi o dezbatere pe tema Legii manualului, la care au luat parte cadrele didactice ale unităţii şcolare, conducerea unităţii de învăţământ, părinţi şi elevi care frecventează cursurile Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare.”

 

La Palatul Copiilor, elevii au învăţat că educaţia îi face oameni

La activităţile derulate la Palatul Copiilor Alexandria, sub coordonarea profesorilor Florica Răboj şi Eugenia Fişcu, au luat parte elevi din mai multe unităţi de învăţământ din municipiul reşedinţă de judeţ, precum şi din unităţi şcolare din mediul rural.

Activităţile s-au derulat pe mai multe secţiuni, astfel că au făcut scurte prezentări PowerPoint despre rolul educaţiei elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul”, în timp ce, la secţiunea referate, elevi ai Liceului Tehnologic Nr. 1 au vorbit despre ,,Ce înseamnă pentru noi educația?”. Beatrice Moţ, elevă în clasa a VII-a a Şcolii Gimnaziale „G.D.Ghica” din Peretu a vorbit despre cum „Educaţia ne face oameni”, iar prof. Alexandru Drăgoi, din cadrul Palatului Copiilor Alexandria, a vorbit despre ”Educatia de acasa”. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.