Elevii s-au întors la şcoală/ Următoarea vacanţă, peste trei săptămâni

Elevii şi preşcolarii s-au întors la cursuri, luni, 15 ianuarie, după vacanţa de iarnă, însă nu pentru mult timp, pentru că vor intra, din nou în vacanţă, pentru o săptămână, la începutul lunii februarie.

Tot în luna februarie, elevii de clasa a XII-a încep probele orale pentru prima sesiune a Bacalaureatului, pentru care înscrierile se fac în săptămâna 29 ianuarie – 2 februarie.

Anul şcolar 2017-2018 însumează 176 de zile lucrătoare (35 de săptămâni), iar potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind structura acestui an şcolar, următoarea vacanţă –  intersemestrială – va fi între 3 şi 11 februarie 2018.

Astfel, primul semestru se va încheia pe data de 2 februarie, iar semestrul al doilea semestru va începe pe data de 12 februarie şi se va încheia pe data de 15 iunie. În cel de-al doilea semestru elevii vor avea vacanţa de primavară în perioada 31 martie – 10 aprilie 2018, iar anul şcolar se încheie cu vacanţa de vară, în perioada 16 iunie – 9 septembrie 2018.

 

Examenul de Bacalaureat începe în februarie, cu probele orale

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie pe data de 25 mai, iar pentru clasa a VIII-a, pe data de 8 iunie.

Probele orale pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor avea loc în luna februarie, iar examenele scrise încep pe data de 25 iunie, la o lună de la încheierea cursurilor, conform calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale. În ceea ce priveşte înscrierile pentru susţinerea examenului în prima sesiune, ascestea se fac în săptămâna 29 ianuarie – 2 februarie.

Astfel, prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală in limba română (proba A), va continua pe data de 13 februarie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 şi 15 februarie).

Înn zilele de 16, 19 şi 20 februarie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională (proba C). Prima proba scrisă, respectiv cea la Limba si literatura română, va avea loc luni, pe 25 iunie, şi va fi urmată de Proba la Limba si literatura materna, care este programată pentru marţi, 26 iunie. Proba obligatorie a profilului este programată pentru miercuri, 27 iunie, iar ultima probă scrisă, respectiv cea la alegere a profilului şi specializării se va desfăşura vineri, 28 iunie.

Primele rezultate vor fi afişate până pe data de 4 iulie (ora 12:00), dup care pot fi depuse contestaţii (orele 12:00 – 16:00).

Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce rezultatele finale vor fi afişate pe data de 9 iulie.

 

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 7 – 24 mai

Evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a va avea loc, în anul şcolar 2017-2018, în perioada 7 – 10 mai, astfel că probele scrise la limba română şi limba maternă sunt programate pentru data de 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele două discipline. Totodată, proba de matematică este prevazută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 10 mai.

Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) se va desfăşura pe data de 15 mai, când este programată evaluarea la limba română, va continua cu matematica (16 mai) şi limba maternă (17 mai).

Elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă şi comunicare) şi 24 mai (matematică şi ştiinţele naturii).

Evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a va începe, în acest an şcolar, cu o săptămână mai devreme. Astfel, prima probă scrisă a Evaluării naţionale (Limba şi literatura română) va avea loc în data de 11 iunie, următoarea probă scrisă (Matematică) se va desfăşura pe data de 13 iunie, iar ultima probă (Limba şi literatura maternă) va fi organizată pe data de 14 iunie.

Primele rezultate vor fi afişate pe data de 19 iunie (până la ora 12:00), iar în aceeaşi zi pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în perioada 20 – 22 iunie. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 23 iunie. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code