Eveniment

Elena Popa, desemnată din nou manager interimar al Centrului Cultural

Carmen Dumitrescu

Problema desemnării unui manager pentru Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman devine deja presantă pentru Consiliul Judeţean. Faptul că persoanele care se înscriu la concurs nu corespund condiţiilor prevăzute prin lege în privinţa studiilor de specialitate sau a calităţii proiectului propus  este destul de problematic. Şi, ca şi cum ar fi vorba despre o comedie absurdă, şi la acest nou concurs s-au înscris aceiaşi concurenţi de data trecută, în speţă, profesorul Gelu Neagu şi fostul director al Casei de Cultură din Turnu Măgurele, Virgil Ivan, concurenţi care n-au putut fi admişi, primul pentru că a avut un proiect de management de slabă calitate şi al doilea pentru că nu se încadra în normele de înscriere în concurs stabilite prin lege.

Desigur, nu avem niciun motiv să credem că, în doar câteva săptămâni, Virgil Ivan şi-a realizat studiile de specialitate, dar potrivit preşedintelui CJT, Adrian Gâdea, oricine se poate înscrie în acest concurs, ori de câte ori doreşte. În acest moment, există, se pare slabe şanse să mai intre vreun concurent în cursă şi singura speranţă ca postul să se ocupe este acela ca Gelu Neagu să vină cu un proiect de management mai bun decât data trecută: “Pentru că la concursul de data trecută, niciunul dintre candidaţi nu a fost declarat admis a fist necesar să numim din nou un interimar în persoana aceleiaşi Elena Popa. Astăzi am aprobat anexa privind calendarul desfăşurării concursului, având în vedere zilele libere. Am fost nevoiţi să decalăm puţin. Am asigurat acum interimatul pentru o perioadă de 120 de zile, şi sperăm că de data aceasta, dintre cei care s-au înscris la acest concurs unul dintre ei să fie declarat admis. Sperăm că poate s-au pregătit mai bine… Domnul Virgil Ivan nu s-a calificat data trecută pentru că nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege şi neîndeplinind condiţiile nu putea să participe la acest concurs. În lege scrie destul de clar care sunt condiţiile pentru a participa la acest concurs. Dar, repet, dintre cei care s-au înscris, sperăm ca unul să fie mai bine pregătit şi să fie declarat admis. Domnul Virgil Ivan nu are studiile cerute de lege pentru a participa la acest concurs. Dacă s-a înscris din nou, Comisia care va analiza dosarele va avea aceeaşi soluţie ca şi data trecută. El se poate înscrie. Nu ştiu până la momentul de faţă câţi s-au înscris pentru că acesta e atributul Comisiei de concurs şi eu nu vreau să mă implic. Practic, atribuţia e exclusivă a acestei comisii. ”

Pentru a remedia situaţia, cel puţin temporar, consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei din data de 17 decembrie, prelungirea interimatului Elenei Popa pentru o perioadă de 120 de zile, sperând totuşi ca până la scurgerea acestui interval de timp să poată fi desemnat un manager nou al Centrului Cultural, calificat prin concurs. În cazul în care acest lucru nu se va putea realiza nici acum, va fi organizat un nou concurs, în speranţa că el va trezi interesul şi unor persoane care corespund realmente condiţiilor şi care sunt suficient de calificate pentru această responsabilitate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.