Social

DSP a depistat mai multe gravide infestate cu HIV, în 2013, decât anul precedent

În cadrul Programului naţional şi control al infecţiei HIV, în urma activităţii derulate de DSP Teleorman şi analizelor efectuate prin acest program, trei gravide au fost depistate pozitiv în cadrul testelor efectuate la DSP şi alte trei persoane au fost declarate pozitiv la aceste teste. Astfel, potrivit raportului de activitate al DSP Teleorman pe 2013, la nivelul judeţului, se derulează în cadrul programului mai sus menţionat, la nivelul compartimentului de epidemiologie din DSP, activităţi de testare HIV a femeilor gravide în cadrul Laboratorului propriu de investigaţii medicale al DSP Teleorman. Pentru a fi efectuate aceste teste, s-a realizat testarea pentru anticorpii anti-HIV, folosind metoda ELISA, a gravidelor cu vârste gestaţionale diferite, numărul gravidelor testate în anul 2013 fiind de 1.601 gravide fiind depistate 3 pozitive, faţă de anul anterior, când au fost testate un număr de 1.204 gravide, 1 fiind pozitivă.

Probele au fost recoltate în maternităţile spitalelor din judeţ şi testate la laboratorul DSP, deoarece nici un spital din Teleorman nu dispune de laborator clinic pentru testarea HIV prin metoda ELISA. De menţionat că teste pentru cele trei gravide depistate au fost trimise pentru confirmarea diagnosticului la Institutul National ‘‘Cantacuzino„ unde, de asemenea, s-au confirmat, de ceastă dată prin metoda Western-Blott.

Din nefericire, nici acest program nu a funcţionat fără a fi întâmpinat probleme, tot de la centru create. Astfel, activitatea DSP Teleorman pe acest segment de activitate a fost îngreunat de MS, întrucât până în luna noiembrie, DSP Teleorman nu a primit de la nivelul Ministerului Sănătăţii nici o trusă cu teste ELISA pentru diagnosticul infecţiei HIV/SIDA. În primele 10 luni ale anului toate testările de la nivelul laboratorului DSP s-au efectuat cu truse ELISA achiziţionate de către DSP din fondurile proprii, nici una dintre acestea nefiind decontată de MS. Tot în cadrul acestui program s-au derulat şi acitivităţi de asigurare a testării HIV pentru depistarea infecţiei HIV în rândul populaţie aflate la risc, la alte categorii, dar şi în scop diagnostic, pentru acele unităţi care nu au posibilitatea de testare. Astfel, la nivelul laboratorului DSP Teleorman au fost testate HIV prin metoda ELISA persoane din grupele la risc astfel: pacienţi cu boli cu transmitere sexual din 107 testări efectuate în 2013, trei au fost declarate pozitive, comparativ cu 6 teste pozitive din 51 de analize efectuate în 2012; pacienţi bolnavi de tuberculoză: în anul 2013,  au fost făcute 341 testări, una a ieşit pozitivă, iar în 2012, au fost făcute 318 şi tot una a fost pozitivă. Totodată, anul trecut DSP Teleorman a distribuit 700 de teste rapide de screening unităţilor sanitare publie, în toate toate maternităţile din judeţ, unde toate cele 700 de teste au fost folosite pe tot atâtea femei gravide, dintre care una a ieşit pozitivă. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.