Două asistente medicale din Videle și Blejești, angajate ale unei clinici din capitală, confirmate cu COVID-19

Două femei, din Videle și Blejești, angajate ale unei clinici private din capitală, au fost confirmate cu noul coronavirus la o testare făcută de unitatea medicală în cauză. Din primele date, cele două femei sunt deja internate la Spitalul Caritas din Roșiorii de Vede, iar Stelian Cristea, director exectutiv al DSP Teleorman, a precizat că starea acestora este una bună, în momentul în care au fost luate de la domiciliu pentru a fi duse la spital femeile erau asimptomatice.

“Cele două doamne sunt cadre medicale ale unei clinici private din București, unde au și fost testate. Acea clinică medicală și-a testat personalul, așa cum și noi în județ testăm cadrele medicale, iar cele două au avut rezultate pozitive. Pentru că sunt din județ, au fost internate la Spitalul Caritas din Roșiorii de Vede”, a explicat directorul executiv al DSP Teleorman.

Potrivit sursei citate, la nivelul județului Teleorman 25 de cadre medicale și din rândul personalui auxiliar  au fost confirmate cu COVID-19, de la debutul pandemiei și până în prezent, patru dintre cazuri fiind confirmate în ultimele două zile.

Leave a Comment

*

code