Eveniment

Dosar penal pentru un tânăr din Furculești care a încălcat carantina la domiciliu

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor în cazul unui tânăr de 18 ani, domiciliat în comuna Furculești, care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu. De asemenea, în cadrul acțiunilor derulate în cursul zilei de vineri, 19 februarie, oamenii legii au legitimat peste 250 de persane și au verificat 59 de obiective și aproximativ 180 de autovehicule, în cadrul activităților desfășurate la nivelul județului Teleorman, în care s-a urmărit informarea și verificarea respectării măsurilor de protecție, scopul vizat fiind prevenirea și combaterea infectării, precum și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Peste 80 de efective din cadrul I.P.J. Teleorman, polițiști locali, jandarmi, precum și Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, I.S.C.T.R, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au acționat, vineri, în principal, în zonele aglomerate din județ – piețe, târguri, centre comerciale, zone pietonale, dar și în trafic – pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane și mărfuri, precum și respectării măsurilor sanitare.

În cadrul celor 12 acțiuni punctuale organizate, forțele participante au verificat modul de respectare a prevederilor Legii nr. 55/2020. Astfel, au fost verificate 59 de obiective, au fost legitimate nu mai puțin de 250 de persoane și verificate aproximativ 180 de autovehicule, totodată fiind verificate documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință.

Ca urmare a neregulilor constatate, în cadrul acțiunilor punctuale au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 6.000 de lei, forțele de ordine reamintindu-le cetățenilor principalele măsuri dispuse de autorități în acest context.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.