Social

Doi eliminați la a treia probă a examenului de Bacalaureat/ Absolvenții din județ vor afla primele rezultate pe 2 septembrie

359 de candidați din 445 înscriși la nivelul județului au susținut miercuri, 27 august, cea de-a treia probă a examenului de Bacalaureat, respectiv cea la alegere a profilului. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, la examen nu s-au prezentat 84 de candidați, în timp ce doi absolvenți de liceu au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Alți patru absolvenți de liceu care au încercat să fraudeze examenul de Bacalaureat la primele două probe, desfășurate luni, 24 august, și marți, 25 august, au fost eliminați. Pe de altă parte, sursa citată mai arată că niciun candidat nu a avut temperatura peste 37.3 ̊C.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.

Primele rezultate vor fi afișate pe data de 2 septembrie, până la ora 12:00, și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD). Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate sâmbătă, 5 septembrie.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.