Doi adulți și copiii lor, plasați în carantină după ce s-au întors din “zona roșie”, au fost transportați la spital

Echipajele specializate ale ISU Teleorman au transportat, cu puțin timp în urmă, la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Alexandria, o familie aflată în carantină instituționalizată. Din primele date, se pare că este vorba despre doi adulți și patru copii, plasați în carantină în ultimele 24 de ore, după ce s-au întors în județ din “zona roșie”, și au fost aduși la Secția de boli infecțioase pentru a le fi prelevate probe în vederea stabilirii unei eventuale infecții cu coronavirus.

Copiii nu prezintă niciun simptom specific infecției cu coronavirus, însă cei doi adulți au avut unele simptome, astfel că toată familia a fost urcată în autospeciale și adusă la Alexandria. Toți cei șase vor rămâne în zona de sub-izolare a Secției de boli infecțioase până când vor veni rezultatele testelor de la Institutul Matei Balș.

La nivelul județului, 25 de persoane s-au întors în ultimele 24 de ore din „zone roșii” afectate de infecțiile cu noul coronavirus. Toate persoanele care se întorc din zone roșii intră automat în carantină, însă conform protocolului sunt testate numai cele care prezintă simptome specifice infecției cu coronavirus.

Leave a Comment

*

code