Social

Doar trei profesori din Alexandria au declarat anul acesta veniturile obţinute din meditaţii

Numărul dascălilor teleormăneni care realizează venit din meditaţiile acordate elevilor în afara orelor de curs, înregistraţi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman, a crescut cu unu în comparaţie cu anul trecut. Dacă în 2011 figurau în evidenţele DGFP ca plătitori de impozite pe veniturile realizate din meditaţii 11 profesori teleormăneni, în acest moment, potrivit reprezentanţilor instituţiei, numărul acestora a crescut la 12. Astfel, în municipiul reşedinţă de judeţ, doar trei dascăli recunosc oficial că acordă meditaţii contra cost elevilor, în Roşiorii de Vede sunt înregistraţi 4 dascăli, în Turnu Măgurele trei dascăli, iar în Zimnicea şi Videle câte unul.

În realitate, numărul dascălilor care realizează venituri suplimentare din meditaţii este cu mult mai mare, de ordinul zecilor, poate chiar sutelor la nivel de judeţ. În categoria celor mai solicitaţi dascăli pentru meditaţii, respectiv a profesorilor de limba engleză, matematică, limba română, au intrat în ultimii ani şi învăţătorii. Tot mai ocupaţi cu seviciul sau afaceri, părinţii cu dare de mână şi nu numai, apelează la un învăţător care să supravegheze copiii pentru efectuarea temelor încă din clasa I. Chiar dacă mai puţin, mai sunt solicitaţi pentru meditaţii şi profesorii de limba franceză, economie, istorie sau geografie, fizică sau chimie. Veniturile realizate de dascăli din aceste meditaţii nu sunt deloc neglijabile, pentru o şedinţă care durează de regulă două ore tariful perceput fiind între 40 şi 50 lei. Cum numărul elevilor cu care profesorii fac simultan meditaţii este adesea de 3-4 elevi, uneori fiind şi mai mare, un profesor poate câştiga lunar cel puţin încă un salariu. E drept însă că nu toţi profesorii care dau meditaţii ajung la această performanţă, în această categorie înscriindu-se dascălii care activeză în şcoli prestigioase, în special din mediul urban, care şi-au dobândit renume prin rezultatele obţinute cu elevii în cadrul şcolii.

Profesorii care obţin venituri suplimentare din meditaţii au obligaţia de a le declara la fisc în vederea impozitării, în caz contrar riscând să fie amendaţi.

“Fapta de a nu declara veniturile obţinute din acordarea de meditaţii reprezintă contravenţie conform art. 219, alin.1, lit.b din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare şi se sancţionează cu amendă în sumă de 500-1000 lei, iar pentru veniturile obţinute şi nedeclarate în ultimii 5 ani se calculează impozit pe venit de 16%, accesorii 0,04% pe zi şi penalităţi de întârziere 5-15% conform prevederilor art. 43 din Legea 571/3003 privind Codul Fiscal, art. 120, 121 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit reprezentanţilor DGFP Teleorman, aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi stabilirea obligaţiilor fiscale aferente veniturilor nedeclarate cad în sarcina organelor de inspecţie fiscală din cadrul AIF Teleorman pe baza probelor administrate de organele de poliţie, Garda Financiară. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.