Sport

Doar două victorii ale gazdelor în Cupa României

Etapa a patra a fazei județene din Cupa României la fotbal a programat 15 partide, în care gazdă au fost formații de ligi inferioare, în timp ce vizitatorii au fost componentele Ligii a IV-a.

Aspectul îmbucurător  este că nu s-au consemnat neprezentări sau evenimente neplăcute. Multe dintre rezultatele înregistrate seamănă, mai degrabă, cu cele de la polo pe apă, însă acest aspect este unul obișnuit, ținând cont de diferența valorică și de condițiile în care s-a jucat. Din punct de vedere meteorologic, ploaia și terenurile desfundate (unele dintre ele) au îngreunat disputele.

În cele din urmă, majoritatea câștigătoarelor au fost formații din Liga a IV-a, care, pe lângă elementul valoric, au și demonstrat un interes mai mare pentru un parcurs cât mai lung în Cupa României. Doar în două cazuri, echipele gazdă au avansat în optimile de finală, acestea fiind Vitănești, respectiv Spătărei.

O partidă, cea de la Merișani, a avut nevoie, pentru stabilirea calificatei, de lovituri de departajare, din punctul de pedeapsă, deoarece în timpul regulamentar rezultatul a fost alb, 0-0.

Iată rezultatele tehnice, cu mențiunea că echipele învingătoare s-au calificat pentru etapa a V-a a Cupei României, cea a optimilor de finală.

AS VALEA DUNARII PIETROSANI – ACS AVINTUL BRAGADIRU 2-11

AS PROGRESUL SMIRDIOASA – CS UNIREA TIGANESTI 2-5

AS VICTORIA STOROBANEASA – ACS UNIREA BRINCENI 2-5

AS VIITORUL BLEJESTI – AS TINERETUL SILISTEA 2-4

AS UNIREA MOSTENI – CS UNIREA PETROLUL VIDELE 1-7

AS FLACARA LITA – AFC VOINTA SAELELE 1-10

AS VICTORIA LUNCA – CS ASC SEACA 3-4

CS VITANESTI – ACS DRAGANESTI VLASCA 5-1

AS STEAUA SPATAREI – CS NANOV 2-0

AS INTER PURANI – ACS AJAX BOTOROAGA 2-15

CS VOINTA SALCIA – CS RAPID BUZESCU 1-10

AS VIITORUL DIDESTI – ACS ASTRA PLOSCA 4-9

AS GLORIA MERISANI – CS METALUL PERETU 3-5 (0-0)

CS VIRTOAPE – CS VIATA NOUA OLTENI 1-6

AS TINERETUL RADOIESTI – AS ATLETIC ORBEASCA 0-10

Pentru optimile de finală, Asociația Județeană de Fotbal Teleorman va stabili, prin tragere la sorți, o echipă norocoasă care va fi exceptată de la această fază. Din cauza numărului impar de echipe, se pot organiza doar 7 partide în faza următoare, în timp ce o a opta formație se va califica direct în sferturile de finală.

Mai există o certitudine, AS Vitănești și Steaua Spătărei, ca echipe din ligi inferioare, în cazul în care vreuna nu se va duce direct în sferturile de finală, vor fi din oficiu desemnate pe post de organizatoare ale meciurilor. (Cristi Frisk)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.