Social

Distribuirea alimentelor de la UE, amânată până după 15 ianuarie la Alexandria

Monica DUMITRESCU

Alexăndrenii cu venituri mici care beneficiază de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană mai au de aşteptat cel puţin până la sfârşitul acestei săptămâni pentru a intra în posesia lor. Potrivit directorului Serviciului Public pentru Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Alexandria, Ioan Voicu, alimentele vor ajunge la Alexandria după 15 ianuarie 2015. “Alexandria, din cauza numărului mare de beneficiari şi volumului mare de alimente necesare a fost amânată până după 15 ianuarie. Vorbim de aproximativ 15 tiruri de alimente”, a explicat Ioan Voicu.

Începând din acest an, ajutoarele alimentare acordate de Uniunea Europeană se vor distribui persoanelor cu venituri reduse pe baza unor cupoane pe care beneficiarii le-au primit acasă prin poştă. Tichetele, fără valoare financiară, sunt inscripţionate cu numele persoanei, CNP, componenţa coşului alimentar şi data de valabilitate. Se pare însă că nu toţi cei care au primit tichetele prin poştă vor putea intra în posesia ajutoarelor, la unii dintre ei apărând modificări în ceea ce priveşte veniturile. Persoanele care nu au primit cupon prin poştă, dar care se încadrează în criteriile impuse de lege privind venitul, vor primi însă ajutoarele, primăriile urmând să-i înscrie pe listele suplimentare pe baza documentelor doveditoare.

La ridicarea alimentelor, beneficiarii, pe lângă cuponul nominal, trebuie să prezinte şi buletinul de identitate.

Anul acesta valoarea ajutoarelor a crescut – de la 80 de lei la 128 lei. Faţă de anul trecut, pachetele vor conţine cantităţi mai mici de făină şi mălai, dar mai multe conserve de carne, ulei, zahăr şi paste făinoase. Nu se vor mai acorda roşii în bulion, miere şi zacuscă.

Au dreptul la ajutoare europene pensionarii cu venituri lunare sub 400 de lei, şomerii indemnizaţi cu sume de la până la 400 de lei pe lună şi şomerii neindemnizaţi, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizaţi, adulţi şi copii, veteranii, văduvele şi prizonierii de război, foştii deţinuţi politic, persoanele deportate în străinătate în perioada regimului comunist, revoluţionarii din decembrie 1989 şi urmaşii eroilor martiri ai Revoluţiei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.