Economie

Din totalul încasărilor Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice în 2014 peste 21% sunt din executări silite

Colegiul Prefectural din 20 ianuarie 2015 a avut patru puncte pe ordinea de zi. Printre acestea, s-a numărat un Proiect de hotărâre pentru aprobarea tematicii orientative a şedinţelor Colegiului Prefectural în anul 2015, proiect de hotărâre prezentat de prefectul judeţului, Daniela Carmen Dan, şi care, fără nici un comentariu, a fost aprobat de membrii colegiului în unanimitate, după care a urmat o informare privind activitatea desfăşurată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman în anul 2014, prezentată de şeful Administraţiei, Lefterie Comănescu.

Acesta a precizat că în anul anterior instituţia la şefia căreia a revenit de curând, şi-a îndeplinit principalele obiective, respectiv creşterea veniturilor la bugetul consolidat şi diminuarea şi combaterea evaziunii fiscale. De altfel, acesta a precizat că programul de încasare pe bugete pe anul 2014 s-a realizat şi depăşit atât la bugetul de stat cu suma de 32,24 milioane lei (121,82%), cât şi la bugetele de contribuţii sociale cu suma de 47,76 milioane lei (112,93%). Cele mai mari sume încasate la bugetul de stat au fost, după cum spunea Lefterie Comănescu, din impozitul pe profit – 11,34%, impozitul pe venit – 43,28% şi TVA – 32,49%.

Totodată, o sursă importantă a încasărilor la bugetul consolidat au reprezentat-o anul trecut executările silite. Astfel, potrivit informării prezentate de şeful administraţiei locale, respectiv peste 21% din totalul încasărilor, faţă anul 2013, încasările prin măsuri de executare silită fiind mai mari cu 2.329 mii lei (101,92%), iar încasările din popriri asupra conturilor bancare cu 8.462 mii lei(140,76%). Din totalul încasărilor la bugetul general consolidat pe anul 2014, încasările din măsuri de executare silită reprezintă 21,02%.

Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Teleorman a specificat, în raportul său, că instituţia pe care o conduce îşi desfăşoară activitatea în baza actelor normative în vigoare, având ca obiective principale creşterea veniturilor la bugetul consolidat şi diminuarea şi combaterea evaziunii fiscale, obiective îndeplinite cu succes. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.