Politic

Deputatul PNL Calotă Ică susține modificarea legii privind Codul Consumului

Un grup de parlamentari, între care și deputatul PNL de Teleorman Calotă Florică Ică, au inițiat un proiect legislativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, lege ce are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între operatorii economici şi consumatori, cu privire la achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare. Inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat în primăvara acestui ani, iar în prezent se află la Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Concret, inițiativa legislativă propune abrogarea articolului 43 din Legea nr.296 privind Codul consumului, care prevede că „Operatorii economici pot contribui şi colabora cu terţe părţi la realizarea unor programe reale şi eficiente de educare şi informare a consumatorilor”.

De asemenea, proiectul de lege prevede și definirea comerțului de tip cash&carry ca formă de comerţ cu autoservire, pe bază de legitimaţie de acces ce reprezintă activitatea desfăşurată de operatorii economici care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane juridice sau persoane fizice autorizate şi asociaţii familiale autorizate conform legii, înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul revânzării şi/sau prelucrării, precum şi al utilizării acestora ca produse consumabile.

Totodată, în anexa legii, după punctul care definește declaraţia de conformitate drept declaraţia făcută de către un producător sau un prestator, prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ, se introduce un nou punct, cu următorul cuprins: „distribuţia de bunuri – reprezintă activitatea mixtă de vânzare cu ridicata sau de intermediere a vânzării cu ridicata a produselor şi de prestare a serviciilor de depozitare şi transport, merchandising şi marketing a bunurilor, pe bază de acorduri sau practici între doi sau mai multi operatori economici, fără a fi afectate caracteristicile produsului.”

Și punctul 17 din anexa legii se modifică, iar în forma schimbată prevede că distribuitorul este operatorul economic care desfăşoară activitatea de distribuţie de bunuri şi care îşi însuşeşte titlul asupra mărfii pe care o vinde. În forma în vigoare, distribuitorul este definit drept operatorul economic din lanţul de distribuţie, a cărui activitate profesională nu afectează caracteristicile produsului.

„Având în vedere: lipsa definirii „distribuţiei de bunuri de larg consum” în întreaga legislaţie naţională; neactualizarea definiţiei „distribuitorului de bunuri de larg consum”; coexistenţa a două acte normative care conţin definiţii diferite pentru aceeaşi noţiune juridică, „comerţul de tip cash&carry”, se impune reglementare unitară pentru art. 4, lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 şi pct. 11 din Anexa Legii nr 296/2004; însăşi Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 stabileşte ra art. 73 pct.22: „Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: (…) exercitarea de activităţi de comerţ cu ridicata şi comerţ cu amănuntul în aceeaşi structură de vânzare, respectiv suprafaţă de vânzare, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei şi cu interzicerea uneia dintre cele două activităţi”; lipsa demarcării între „distribuţie” şi „logistică”, una dintre diferenţele specifice fiind că prestarea serviciilor de logistică nu presupune şi asumarea titlului de proprietate asupra mărfii de către comerciant de la furnizor şi, implicit nu presupune nici asumarea riscurilor aferente proprietăţii, se impune modificarea şi completarea Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.