Politic

Deputatul Calotă Ică susține adoptarea legii privind transparenţa în domeniul lobby-ului şi al reprezentării intereselor

Propunerea legislativă privind transparenţa în domeniul lobby-ului şi al reprezentării intereselor, iniţiat de mai mulți parlamentari, între care și deputatul de Teleorman Calotă Florică Ică, a trecut de Senat, iar pentru a intra în vigoare mai are nevoie de votul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

Concret, proiectul de lege vizează “stabilirea cadrului juridic privind obligaţiile de conduită şi de înregistrare a unor persoane sau grupuri, în asociere cu activităţile prin intermediul cărora se urmăreşte influenţarea directă a activităţii de legiferare şi a proceselor decizionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, în vederea asigurării unei funcţionări corespunzătoare a autorităţilor publice şi a procesului de luare a deciziilor la nivelul acestora, pentru ca instituţiile statale să îşi păstreze legitimitatea şi reprezentativitatea, iar influenţarea proceselor decizionale să fie posibilă în condiţii de egalitate şi transparenţă”.

În expunerea de motive a proiectului, lobby-ul apare ca fiind “acţiunea unor persoane sau grupuri de persoane, având interese variate, specifice şi bine definite, prin care se urmăreşte influenţarea deciziilor luate la nivel politic”. Mai mult, activitatea de lobby poate interveni fie înainte de luarea unei decizii, fie în timpul procesului decizional, fie ulterior luării deciziei, în etapa implementării, arată în proiectul de lege.

De asemenea, definiţia “exclude activităţile derulate de asociaţiile nonprofit, care nu pot fi angrenate decât în campanii de advocacy, deoarece activitatea lor nu este una comercială, nu implică reprezentarea unui interes particular al unui client, iar finanţarea specifică acestor entităţi nu constituie un contract comercial cu scopul de a genera profit pentru beneficiar”.

Pe de altă parte, legea nu se va aplica partidelor politice, cultelor recunoscute potrivit legii, structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice din domeniul asigurărilor sociale, precum şi grupurilor de interese care nu încadrează personal în calitate de reprezentanţi ai intereselor, conform expunerii de motive. Senatul este primul for sesizat, proiectul face parte din categoria legilor organice.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.