Politic

Deputatul ALDE Calotă Florică Ică, vot favorabil pentru noua Lege a Zootehniei/ Pășuni în chirie sau concesiune numai pentru crescătorii de animale din localitate

Legea Zootehniei, printre cele mai așteptate acte normative din agricultură anul trecut, a fost aprobată de Camera Deputaților, la finalul lunii decembrie. For decizional în acest caz, camera inferioară a Parlamentului a adoptat proiectul de lege cu 189 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă și 4 abțineri. Printre aleșii care au votat favorabil inițiativa legislativă este și deputatul ALDE de Teleorman Calotă Florică Ică, iar noua Lege a Zootehniei vine cu reglementări clare privind modul în care se poate face atribuirea, concesionarea sau închirierea pășunilor.

Astfel, potrivit noilor prevederi legale, aceste suprafețe vor putea fi date în exploatare numai fermierilor sau persoanelor juridice care fac dovada încărcăturii cu animale, dar și că au domiciliul, sediul sau punctul de lucru în respectiva localitate sau județ.

Mai mult, se arată în forma finală a legii adoptate de deputați, prin derogare de la prevederile art. 21 (1) – 21 (6) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, Agenţia Domeniilor Statului încheie contracte de concesiune/închiriere/arendare, după caz, a terenurilor cu destinaţie agricolă, libere de contract, prin atribuire directă, în condiţiile legii, cu crescătorii de animale, persoane fizice sau persoane juridice, care nu dispun de terenuri cu destinație agricolă concesionate/arendate/închiriate, din următoarele specii: taurine, bubaline, ovine, caprine, suine, precum şi cu crescătorii de păsări.

Pe de altă parte, consiliile judeţene şi unităţile administrativ-teritoriale, care deţin în proprietate publică/privată sau în administrare terenuri cu destinaţie agricolă, libere de contract, încheie contracte de  concesiune/închiriere/arendare, după caz, prin atribuire directă, în condiţiile legislaţiei în vigoare, cu crescătorii de animale, persoane fizice sau persoane juridice, care nu dispun de terenuri cu destinație agricolă concesionate/arendate/închiriate, din spciile taurine, bubaline, ovine, caprine, suine, precum şi cu crescătorii de păsări.

În urma adoptării Legii Zootehniei, procedurile de concesionare/închiriere/arendare pentru crescătorii de animale se aplică cu prioritate în prima sesiune, iar suprafeţele destinate crescătorilor de animale sunt stabilite de concedent/locator înainte de concesionare/închiriere/arendare. Pe de altă parte, în situaţia existenței mai multor cereri de concesionare/închiriere/arendare pe aceeași unitate de suprafață se aplică obligatoriu procedura concurenţială, se mai arată în inițiativa de lege adoptată de deputați.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.