Politic

Deputalul ALDE de Teleorman Calotă Florică Ică susține un proiect de lege pentru acordarea de zile libere plătite părinților când se suspendă cursurile școlare

Părinții copiilor care sunt nevoiți să stea acasă, în cazul în care școlile se închid temporar din cauza vremii sau din alte motive, ar putea beneficia, pe toată perioada suspendării cursurilor, de zile libere plătite, indiferent dacă aceștia lucrează la stat sau în mediul privat, conform unei propuneri legislative înregistrate recent la Senat pentru dezbatere.

Măsura acordării de zile libere părinților anumitor copii se regăsește în Propunerea legislativă privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, susținută și de deputatul ALDE de Teleorman Calotă Florică Ică, iar documentul a fost pus de puțină vreme în dezbaterea senatorilor.

Potrivit inițiativei legislative, atunci când cursurile școlii la care au copilul înscris sunt suspendate, părinții vor putea sta acasă cu aceștia. Sunt specificate în proiectul de lege cauzele ce pot duce la suspendarea cursurilor, respectiv condițiile meteo nefavorabile (ninsori abundente, furtuni etc.), dar și alte situații extreme decretate de autoritățile din țara noastră (incendii, epidemii și altele). De zile libere ar urma să beneficieze numai  părinții copiilor cu vârsta de până la 12 ani, iar în aceste zile, părinții vor primi o indemnizație egală cu salariul dintr-o zi lucrătoare.

Potrivit inițiativei legislative, de aceste zile libere va putea beneficia, la cerere, numai unul dintre părinți sau tutorele legal al copilului, indiferent de locul de muncă al acestuia.

Zilele libere se vor acorda în baza unei declarații pe propria răspundere a unuia dintre părinții, dar care trebuie semnată de amândoi și depusă la angajator. Dacă părinții încalcă limitarea impusă de document (ca doar un părinte să beneficieze de zile libere pentru a sta cu copilul acasă), aceștia riscă să nu mai poată beneficia de alte zile libere în situații similare.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.