Politic

Declarație de presă Eugen Pîrvulescu

Dragi teleormăneni, mai avem doar o zi de campanie electorală, iar la momentul acesta, potrivit sondajelor, ne situăm în fața PSD-ului cu circa 5 procente, în ceea ce privește intențiile de vot ale teleormănenilor.

Drept pentru care fac un apel către forțele politice de dreapta din Teleorman, să nu irosească votul, întrucât bătălia politică se dă între PNL și PSD. Votul pentru președinția Consiliului județean este UNINOMINAL, și-n consecință, nu ne permitem să irosim acest vot atât de important, dacă vrem să învingem PSD la Teleorman.

Fac un apel către ceilalți șase contracandidați, cât și electoratul acestora, de la USR-Plus, Pro România, PPU (social-liberal), PER, PMP și ALDE, să mă susțină prin vot, pentru ca în calitate de președinte al Consiliului județean Teleorman să formăm o majoritate cu noii consilieri județeni din rândul acestor formațiuni politice la care am făcut referire, pentru a trage pe linie moartă PSD-ul care a ținut județul nostru, zeci de ani, în subdezvoltare.

Vă asigur, totodată, că după validarea mandatelor voi negocia pentru formarea majorității în consiliul județean cu oricare formațiune politică, dar fără PSD.

Este timpul ca duminică, 27 septembrie, să scriem istorie și la Teleorman, prin a acționa împreună pentru binele teleormănenilor, acordându-mi, astfel, votul uninominal la președinția Consiliului județean.

Nu irosiți această șansă mare pentru schimbare și votați poziția 1 de pe buletinul de vot, pentru Eugen Pîrvulescu, Președintele Consiliului județean!

VOTAȚI PNL!

Președinte al PNL Teleorman, senator Eugen Pîrvulescu

One Comment

  1. În condițiile în care, conform sonajelor, există 5 procente în față peste al doilea candidat, de ce se mai face apel la susținerea din partea celorlalți? Sau poate că sondajele arată altfel…🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.