De săptămâna viitoare, agricultorii vor primi banii pentru culturile calamitate

Ajutorul de minimis va fi acordat fermierilor după data de 1 noiembrie.

Derularea programului prin care fermierii afectaţi de secetă vor primi ajutor din partea Ministerului Agriculturii a fost discutată, la vremea când s-a luat această decizie,  în cadrul unei videoconferinţe care i-a reunit pe reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi pe directorii direcţiilor agricole din toată ţara.

Ajutorul de minimis va ajunge la aproximativ 19.000 de agricultori teleormăneni ale căror culturi au fost afectate de seceta din vara acestui an. Numărul solicitanţilor este mai mic decât au estimat, iniţial, reprezentanţii Direcţiei Agricole Teleorman, doar 82% dintre cei care s-ar fi încadrat în condiţiile de acordare a acestui ajutor au completat cererile de finanţare, circa 4.000 de agricultori nefiind interesaţi de acest ajutor de minimis.

Acest ajutor este de 100 la hectar şi se acordă pentru suprafeţe de minim un hectar şi maxim zece hectare de culturi agricole, pe exploataţie. Cererile ar fi trebuit depuse până la data de 15 octombrie şi au putut cere bani pentru culturile calamitate persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, persoanele juridice şi asociaţiile care au înfiinţat culturi în toamna anului 2011 şi primăvara anului 2012. (C.P.)

Leave a Comment

*

code